Viișoara: Târg cu vaci și cai. Porcii se vând de acasă

În târgul de toamnă desfășurat duminică, 12 noiembrie, la Viișoara, vântul a suflat a pustiu. Țăranii din satele învecinate au încercat să vândă, fără mari șanse de reușită, câteva vaci, cel mult 15 și câțiva viței, tot așa, vreo 10-15. În ciuda prețurilor relativ mici, de 2 mii – 3 mii de lei pentru o vacă și de 800, până la cel mult 1500 de lei, pentru un vițel, multe din puținele animale oferite spre vânzare  la târgul de toamnă de la Viișoara s-au întors, duminica trecută, în grajdurile din care au plecat dimineața. Caii se vindeau cu două, trei mii de lei, bucata, dar deși oferta la aceste animale a fost mai bogată, cumpărătorii au cam lipsit din târgul de la Viișoara.

Oile și porcii au absentat cu desăvârșire din târg. Un ”târgoveț” din Urca, celălalt sat al comunei Viișoara, spunea că lipsa porcilor nu trebuie să mire pe nimeni. ”De doi ani i-am vândut pentru prețuri de nimic, cu 5-6 lei kilogramul, pe picioare și mulți țărani au renunțat să mai crească porci. Acum vin oameni din alte părți, care caută porci. Ne bat în poartă, dar puțini au noroc să găsească porci de vânzare. Și prețurile au urcat, anul acesta, la 9-10 lei, kilogramul de carne, în viu” a precizat omul.

Dacă porcii lipsesc din târguri, în schimb pe site-urile de vânzări-cumpărări abundă ofertele de carne de porc. În județul Cluj, porcii se vând pentru prețuri de 9-12 lei, kilogramul de carne, în viu. În zona Bucureștiului și în județele Ilfov și Giurgiu porcii se vând cu prețuri ce oscilează între 7 și 10 lei, kilogramul, în viu, sau ”pe picioare” cum se mai spune prin Transilvania. Cei mai ieftini porci se găsesc, potrivit ofertelor de pe site-urile de profil, în județul Buzău, unde ”jertfa de Ignat” se vinde și cu 5 lei, kilogramul, în viu.

În ceea ce privește porcii crescuți cu mâncare ”bio” și cei din soiurile cu conținut redus de colesterol, aceștia se vând cu prețuri mai mari. Astfel, porcii vietnamezi se vând cu 12-15 lei, kilogramul ”pe picioare”. Pentru porcii din rasa ”mangalița” se cer prețuri ce oscilează între 14 și 15 lei, kilogramul de carne, în viu, iar porcii despre care se afirmă că au fost hrăniți cu alimentație ”bio” ca la ”mama acasă” se vând cu 15 lei, kilogramul ”pe picioare”.

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns