Urca în sărbătoare

Cea de-a 27 ediție a evenimentului intitulat ”Jocul la șură” sărătoarea anuală a satului Urca, din comuna Viișoara (Cluj) se va desfășura duminică, 25 august.

După slujba religioasă, ce va începe la ora 10, la biserica ortodoxă din Urca, va urma în parastas în memoria eroilor satului, care și-au jertfit viața în cele două războaie mondiale din secolul al XX-lea.

Partea artistică a sărbătorii va începe cu o paradă a portului popular, al cărei start se va da la ora 12.30. Apoi, pe scena în aer liber, instalată vizavi de căminul cultural din Urca, va avea loc un spectacol folcloric. Între orele 15 și 19, acolo urcanii îi vor putea vedea și asculta pe soliștii de muzică populară Oana Vențel, Sebastian Stan, Răzvan Năstăsescu, Vasile Mureșan și Iacob Morar. Alături de aceștia vor evolua ansamblurile de dansuri populare Cucoara și Florile Dorului, din satul Ratuș, raionul Criuleni, din Republica Moldova, localitate înfrățită cu Viișoara. Pe cenă vor mai urca formațiile de dansuri tradiționale din Frata, Mociu și Urca. Acompaniamentul instrumental va fi asigurat de formația condusă de prof. Nelu Gabor.

În acest an, satul Urca împlinește 730 de ani de la prima atestare documentară a localității.

Sărbătoarea satului Urca este organizată de Consiliul local, Primăria și Căminul Cultural din Viișoara.

 

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns