Ultimul olar din Iara i-a supraviețuit lui Nicoale Ceaușescu, cel mai faimos client al său

de Emil HĂLĂȘTUAN

Ultimul olar din Iara, încă în viață, Nemeth Francisc, are 92 de ani. Feri bacsi a început să practice meșteșugul olăritului pe când avea 14 ani și s-a pensionat în 1990. După zeci de ani de olărit, Nemeth Francisc s-a ales cu o pensie de 800 de lei, echivalată acum cu 640 de lei, valoarea minimă a pensiei sociale și cu faima de a-l fi avut de client pe Nicolae Ceaușescu, primul și ultimul președinte al României comuniste. 

Lui Nicolae Ceaușescu îi plăceau sarmalele

”Am făcut 40 de oale de sarmale pentru Ceaușescu” își amintește Feri bacsi. Istoria acelei comenzi, executate pentru ”cel mai iubit fiu al poporului” a început la fabrica de porțelan IRIS, din Cluj-Napoca. Acolo au apelat trepădușii lui Ceaușescu pentru a obține cele 40 de oale pentru sarmale. Acelea erau diferite față de imaginea clasică a oalelor de acest gen. Trebuiau făcute după un model bulgăresc, orizontale și cu capac pe lungimea (burta) oalei nu pe înălțime. Specialiștii de la IRIS au încercat să execute comanda prezidențială, dar oalele de fabrică nu au rezistat la foc.

Atunci, un subinginer de la fabrica de porțelan clujeană, despre care Nemeth Francisc susține că ar fi tatăl lui Valentin Cuibus, actualul șef al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a apelat la Feri bacsi. Olarul din Iara a executat comanda, pentru care a primit de trei ori mai mulți bani decât se plătea în mod obișnuit pentru oalele de sarmale din lut ars.

Ciudățeniile unui război: Un ungur a fugit de armata maghiară

Dar și până la oalele de sarmale ale lui Nicolae Ceaușescu, viața lui Feri bacsi a bătut, adesea, filmul. Acesta a învățat meseria de olar la o fabrică din Turda, a unui oarecare colonel Brătianu. Acolo a lucrat Nemeth Francisc vreme de patru ani, din 1940, până în 1944. Nemeth Francisc a lucrat la fabrica de oale din Turda împreună cu tatăl său, de asemenea olar. Mobilizat pe front, tatăl lui Feri bacsi a avut noroc cu colonelul Brătianu, care a tras sforile pentru ca acesta să lucreze în fabrica sa.

Dacă tatăl său a scăpat de front, Feri bacsi își amintește cum a tăbărât frontul peste ei. ”În 1944 a

Nemeth Francisc, ultimul olar din Iara

ajuns războiul la Turda. Ne-am refugiat la Abrud. Eu, ungur, am fugit din calea armatei maghiare. Dar ne era teamă și de români. Unii ne-au spus că, după ce trece frontul, vor veni la Iara și nici picior de ungur nu va mai rămâne în sat. Îmi era frică. Eram copil încă. Nu știam prea multe, dar îmi era clar că ne aflăm între ciocan și nicovală” își amintește Nemeth Francisc dilemele care i-au muncit adolescența. Feri bacsi povestește cum a ieșit din încurcătură, cu ajutorul colonelului Brătianu. Acesta s-a stabilit la Ocoliș. ”Ne-a chemat: Haideți cu mine! Dacă vin ungurii, vă păziți voi, dacă vin românii, vă păzesc eu” le-a explicat tactica colonelul Brătianu, celor câțiva angajați maghiari din fabrica sa, care s-au refugiat de la Turda și au căutat scăpare de război pe meleagurile lor natale, în satele din Țara Moților. ”Colonelul Brătianu ne-a ținut patru săptămâni, cu mâncare, la Ocoliș, până a trecut frontul. Apoi ne-am întors acasă, la Iara.

Cum te pot scăpa oalele de foame                                                

Dar odiseea lui Feri bacsi, departe de a se fi încheiat, abia începea, odată cu întoarcerea sa acasă. ”După ce s-au așezat lucrurile, am început să lucrez, cu tata. Dar în 1947,  la trei ani după război, tata a murit. Mama a paralizat și a mai trăit așa, imobilizată al pat, încă 34 de ani. Eram patru copii, eu, încă doi frați și o soră, rămași fără părinți, fără nimic. Era sărăcie lucie, ca după război. Noi, băieții, trei feciori, din care unul olar, ca și mine și altul pantofar, aveam doar un cal și o căruță”.

Nemeth Francisc își vindea oalele făcute din pământ ars  la târgurile din Alba Iulia, Dej, Mociu și Sărmaș. Urca cu oale de vândut și pe Valea Arieșului, la Sălciua, Lupșa sau Câmpeni. Banii erau rari. Feri bacsi își amintește că, de multe ori, primea pâine, brânză sau porumb, drept plată pentru oalele vândute. ”Bani nu erau, dar oamenii aveau bucate. În rest, țăranii lucrau pentru o plată de nimic. Nu aveau de ales!” a zugrăvit ultimul olar din Iara atbloul sumbru al rpimilor ani de după război.

Verdele de Iara, cartea de identitate a oalelor făcute din pământ roșu

”Noi nu făceam lucru de artă ci oale de uz casnic” a precizat Nemeth Francisc specificul producției olarilor din Iara, un important centru al olăritului din Transilvania, unde, la începutul secolului XX, trăiau și lucrau câteva zeci de meșteri olari. Aceștia făceau oale pentru sarmale, pentru fiert fasolea, pentru strecurat roșiile din care se prepara bulionul, etc.

În ceea ce privește specificitatea, elementele identitare ale oalelor de Iara, Feri bacsi crede că doar vopseaua verde folosită de olarii de aici ar avea amprenta originalității. În rest..”Modele de decorațiuni caracteristice olarilor din Iara nu au existat. A decorat oale cine și cum a putut. De obicei soțiile olarilor se ocupau de treaba asta” își aduce aminte Feri bacsi.

Cât despre deosebirile dintre ceramica de Iara și ceramica de Turda ”pământul roșu de Iara era mai rezistent la foc” de aceea se preta îndeosebi pentru confecționarea oalelor de sarmale. Despre pământul folosit de olarii turdeni, Feri bacsi spune că era mai bun decât cel de la Iara. Deosebirea dintre cele două materii prime, folosite la plămădirea oalelor de lut Feri bacsi o explică astfel: ”Apa băută dintr-o cană făcută din pământ de Iara are un gust, băută dintr-una făcută din pământ de Turda, are alt gust”.

Dar Turda a reprezentat o pepinieră unde s-au format olarii din Iara. ”Mulți olari din Iara au învățat meserie la fabrica fraților Tompa (Lajos și Sandor) din Turda” spune Nemeth Francisc. În ceea ce îl privește, el a lucrat un timp la fabrica de oale din Turda Nouă, a celui de-al treilea dintre frații Tompa, respectiv Antal.

Diplome, fel de fel. Mulțumire, una: A lucrului făcut cu dragoste!

Feri bacsi s-a ales, în peste o jumătate de secol de olărit, cu o distincție primită în 2007 de la Dorin Popa, primarul comunei Iara. Diploma și distincția primite de Feri bacsi cu ocazia ediției 2007 a evenimentului ”Fiii satului” îi certifică statutul de ”cel mai de seamă olar al comunei Iara”. Cu vreo patru sau cinci ani în urmă, Nemeth Francisc a fost apreciat drept al doilea olar din România. ”Au venit la mine un domn și o doamnă de la Cluj, să mă invite la Sibiu, unde s-a desfășurat ceremonia de acordare a premiilor, dar nu m-am dus acolo după diplomă” a mai adăugat Feri bacsi, ultimul olar din Iara încă în viață.

Poate că Nemeth Francisc nu avea trebuință de certificări abstracte ale felului în care a înțeles să își facă meseria, adică cu dragoste: ”Dacă îți place o meserie, qi curaj să lucrezi. Nu-i ușor să faci lucru de artă dintr-un pământ plin de bălegar, pe care toată ziua îl calcă vitele” a rezumat Feri bacsi povestea meseriei pe care a slujit-o o viață de om.

Cea mai bună atestare sau certificare a calității oalelor plămădite de Feri bacsi din pământ înnobilat cu dragoste rămâne tot cea venită de la mușteriii săi: ”Așa sarmale bune, ca cele fierte în oala de lut, n-am mai mâncat niciodată! Am avut și noi oale de la Feri bacsi. Lutul de pe Calea Roșie era foarte bun pentru oalele lui.Tot de la el aveam vasele înalte și ondulate, în care mica făcea cozonacii, la sărbători. Doamne, cât erau de buni! Să-i dea Dumnezeu sănătate! i-a urat lui Nemeth Francisc fiica unei cliente a sale, respectiv Letiția Fodor, într-o postare pe facebook.

 

Lasă un răspuns