Turda: Reacții ale consilierilor social-democrați, după conferința de presă a liberalilor

”În prag de sărbători, PNL vă dăruiește un nou set de minciuni și o manipulare, din obișnuință și din considerație pentru cetățeni” îi atenționează pe locuitorii Turzii cei șapte reprezentanți ai PSD în Consiliul local.

În încercarea de a demola afirmațiile făcute de cei cinci consilieri liberali cu prilejul unei conferințe de presă, ce a avut loc marți, 19 decembrie, la sediul organizației PNL Turda, membrii grupului social-democrat din forul deliberativ turdean  susțin că reprezentanții opoziției locale ”sunt campioni la absențe și la voturi împotrivă”.

Drept argument pentru susținerea acestei afirmații, consilierii PSD prezintă o statistică din care reiese că reprezentanții PNL în Consiliul local Turda ”s-au opus, abținut sau (au) absentat la peste 100 de proiecte de hotărâre în acest mandat, după cum urmează: George Felezeu – 107 proiecte, Lucian Cordiș – 109 proiecte, Ciprian Rigman – 124 proiecte, Marius Riter – 147 proiecte, Igor Cojocaru – 121 proiecte”.

Prin absența de la ședințe și prin votul împotriva ”unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului” reprezentanții PNL dovedesc că nu au ”nici cea mai mică urmă de respect față de cetățenii care i-au mandatat să îi reprezinte în Consiliul local” se precizează într-un comunicat remis presei de ”Grupul consilierilor locali PSD”. În încheierea comunicatului, consilierii social-democrați au apreciat că reprezentanții PNL în forul deliberativ turdean

”nu au avut nici o inițiativă în acest an! Nu au adus nici măcar un leu la bugetul local! Pe lângă acest lucru, au avut în permanență o atitudine distructivă, prin care au demonstrat că lupta politică este mai presus de binele comunității, opunându-se, de cele mai multe ori, demersurilor pentru dezvoltarea locală!”

 

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns