Tag Archives: Mariana Nicolescu

Apelul unor academicieni români pentru păstrarea identității, suveranității și a unității naționale

Un grup alcătuit din 82 de academicieni români a adresat poporului și instituțiilor statului un apel la păstrarea identității, suveranității și a unității naționale. Semnatarii textului apelului, preluat, în întregime, de agenția de presă AGERPRES, incriminează ”rescrierea tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naționale, subminarea valorilor și instituțiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoștenirea generațiilor care vin după noi, prin vânzarea pământului, a resurselor solului și subsolului, prin defrișări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităților economice, prin degradarea învățământului și a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului și societății, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupția, lipsa de eficiență, apariția unor tensiuni sociale)”. De asemenea, aacdemicienii semnatari ai apelului se declară ”preocupați, în mod deosebit, de încercările recurente de regionalizare a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituției României”.

Emil HĂLĂȘTUAN

Textul integral al apelului, preluat de la AGERPRES

Către Poporul Român,

Către instituțiile Statului Român

Având în vedere poziția Academiei Române, de instituție identitară fundamentală, aflată de un secol și jumătate în serviciul Națiunii Române,

semnatarii acestui Apel,

îngrijorați de evoluțiile interne și internaționale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă și alarmantă încercare de erodare a identității, suveranității și unității naționale a României, cu multe acțiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate ‘corectitudini politice’, dar și cu multe acțiuni îndreptate direct împotriva Statului și Poporului Român (rescrierea tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naționale, subminarea valorilor și instituțiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoștenirea generațiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului și subsolului, prin defrișări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităților economice, prin degradarea învățământului și a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului și societății, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupția, lipsa de eficiență, apariția unor tensiuni sociale), preocupați în mod deosebit de încercările recurente de ‘regionalizare’ a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituției României și tendințelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calității vieții în aceste zone, ne exprimăm ferm împotriva tuturor acestor acțiuni, ne pronunțăm cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale, solicităm instituțiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept.

Chemăm alături de noi, în acest demers, întregul popor român, pe toți locuitorii acestui pământ, ne adresăm în particular intelectualilor, invitându-i să fie exemplu de înțelepciune și de patriotism, ne adresăm oamenilor politici, invitându-i să conlucreze cu responsabilitate și patriotism pentru binele României, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în preajma sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a centenarului aducerii împreună a tuturor provinciilor românești, eveniment pe care poporul român l-a așteptat, pentru care a suferit, a lucrat și a luptat atâtea veacuri și pe care l-a realizat cu atâtea jertfe.

Să ne cinstim eroii, să fim la înălțimea lor, lăsând generațiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o țară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut și pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată și prosperă, o țară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească.

Așa să ne judece viitorul!

Au semant apelul academicienii Victor Voicu, Ioan-Aurel Pop, Eugen Simion, Gheorghe Păun, Nicolae Breban, Nicolae Ghilezan, Nicolae Cristescu, Constantin Ionescu-Târgoviște, Octavian Popescu, Sabina Ispas, Victor Spinei, Gheorghe Benga, Florin Filip, Dan Tufiș,  Gheorghe Tecuci, Alexandru Balaban, Dorel Banabic, Marius Andruh, Dinu C. Giurescu, Cristian Hera, Nicolae Panin, Păun Ion Otiman, Alexandru Zub, Marius Sala, Maria Zaharescu, Constantin Popa, Lucian-Liviu Albu, Ionel Haiduc, Nicolae Anastasiu, Maya Simionescu, Victor Giurgiu, Dan Berindei, Lucia — Doina Popov, Nicolae-Victor Zamfir, Dan Dubină, Anca V. Sima, Dumitru Radu Popescu, Constantin Corduneanu, Ioan-Ioviț Popescu și Bogdan Simionescu. Alături de aceștia au mai semnat apelul, Irinel Popescu, Mircia Dumitrescu, Mircea Martin, Dumitru Mihalache, Gheorghe Chivu, Voicu Lupei, Mircea Dumitru, Ioan Tomescu, Costin Cernescu, Mihail Voicu, Gheorghe Ștefan, Ovidiu Băjenaru, Ioan Dumitrache, Mircea Flonta, Maria-Luisa Flonta, Crișan Demetrescu, Gheorghe Sin, Dumitru Oancea, Dan C. Jipa, Dumitru Murariu, Ileana Mânduțeanu, Sorin Dumitrescu, Ovidiu Badea, Ion Grosu, Mihaela-Maria Hillebrand, Cristian Silvestru, Gheorghe Coldea, Wilhelm Dancă, Tudor Sireteanu, Mihnea Colțoiu, Dorel Bucurescu, Viorel Bădescu și Dorin Ieșan, membri corespondenți ai Academiei Române, respectiv Valeriu Matei, Petre T. Frangopol, Nicolae Dabija, Marius Guran, Mariana Nicolescu, Nicolae Florea,  Eugen Mihaesco, Mircea Petrescu și Ion Toderaș, membri de onoare ai  Academiei Române.