Șase puncte într-o zi. Liga Zimbrilor: Potaissa Turda – Dobrogea Sud Constanța 29-26 (15 – 11)

Cu excepția primei și a ultimei tranșe de câte zece minute, din partidă, câștigate de Dobrogea Sud cu 6-4, respectiv cu 8 – 4, Potaissa Turda a condus ostilitățile în jocul disputat miercuri, 5 decembrie, la Turda.

Instalată pentru prima dată la conducere după golul înscris de Thalmaier în minutul 12, când scorul devenea 7-6 în favoarea Potaissei, echipa turdeană nu a mai cedat inițiativa pe tabela de scor. Grație zilei de excepție prinsă de portarul Răzvan Szopka și a poftei de joc arătate, în special de către Marius Szoke și Ionuț Rotaru, secondați de Cristian Ghiță și Răzvan Pavel, elevii pregătiți de Horațiu Gal au condus și cu șapte goluri diferență.

La intrarea în ultima șesime a partidei, Potaissa conducea cu 25 – 18. Din acel moment, precum un boxer trezit din pumni, formația constănțeană a început cursa pentru egalare, dar Dobrogea Sud a reușit doar să micșoreze diferența la trei goluri, deși, în ultimele zece minute ale partidei, oaspeții au înscris de opt ori în poarta Potaissei. În replică, gazdele au mai marcat patru goluri, ce s-au dovedit suficiente pentru păstrarea, în contul formației din Turda, a celor trei puncte pus în joc. Astfel s-a scris istoria jocului ce a demontat mitul invincibilității formației constănțene, care a capotat la Turda după  opt victorii consecutive.

După partida cu Dobrogea Sud Constanța, formația turdeană s-a instalat pe cea de-a treia treaptă a podiumului în clasamentul Ligii Zimbrilor. Celor trei puncte cucerite ca urmare a victoriei reușite în meciul cu Dobrogea Sud, la zestrea Potaissei s-au mai adăugat alte trei puncte, câștigate la ”masa verde”.  În urma unui memoriu înaintat de clubul AHC Potaissa Turda, comisia de competiții a  Federației Române de Handbal a decis ca Dunărea Călărași să piardă la „masa verde” întâlnirea cu formația ardeleană, câștigată pe teren cu 29-26. FRH a sancționat astfel echipa din Călărași pentru folosirea, în partida de la Turda, cu Potaissa, a doi jucători care nu aveau permis de muncă, respectiv pe ex-iugoslavii Zarko Pejovic și Mihajlo Radojkovic. Astfel, Potaissa sare, de la cota ”21” la 27 de puncte, total ce plasează fromația turdaenă pe locul al treilea al clasamentului, după CSM București și Dobrogea Sud, dar înaintea Stelei, a Politehnicii Timișoara și a lui Dinamo București.

Potaissa: Szopka (16 intervenții), Irimuș – Marius Szoke, 7 goluri, I. Rotaru (6), R. Pavel (4), Cr. Ghiță, Thalmaier și Cîntec, câte 3 goluri, Lazăr (2), L. Ignat (1). Au mai jucat: Nenad Savic, Daniel Pop, Dragoș Iancu și Huba Talas.

Dobrogea Sud: Iancu (5 intervenții), Mitrevski (5) – Csog, 5 goluri, Chikovani, Nistor și Toma, câte 3, Nikolic, Vujovic, Malincovic, Buricea și Kevic, câte 2 goluri, Mocanu și Crnoglavac, câte 1 gol. Au mai jucat: Mladenovic și Markoski.

Aruncări de la 7 metri:

Potaissa: 1, transformată de Ionuț Rotaru

Dobrogea Sud: 3 Chikovani, 2 / Crnoglavac, 1

Eliminări: Potaissa, 2 / Dobrogea Sud, 2

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns