Reparațiile drumurilor din Viișoara: Statul stagnează, privatul avansează

Primarul comunei clujene Viișoara a avut ocazia să compare, anul acesta, felul în care se lucrează la o firmă de stat și la una privată. În ceea ce privește ”statul” primarul Ioan Roman și-a manifestat rezervele în ceea ce privește finalizarea, până în 21 mai 2019 a reparațiilor la străzile din Viișoara, lucrare încredințată, prin procedura licitației publice, Direcției Județene de Drumuri Cluj, societate comercială aflată în subordinea Consiliului Județean. Într-un interviu televizat, realizat de postul Turda TV, în aprteneriat cu portalul de știri www.actualitateadearies.ro, în ajunul Crăciunului, primarul Viișoarei aprecia: ”Până acum nu și-au făcut treaba!”

La polul opus se află starea drumurilor de exploatație, a căror modernizare, finanțată din fonduri europene, o execută firma Diferit, de asemenea din Cluj-Napoca. Primarul Ioan Roman a precizat că înaintea Crăciunului modernizarea drumurilor de exploatație, ce deservesc o suprafață de cel puțin 500 de hectare de teren agricol, situată în extravilanul comunei Viișoara, s-a realizat în proporție de 90 la sută. ”Au alt stil de lucru. Se vede ce înseamnă o firmă privată, comparativ cu una aflată sub protecția statului” a conchis Ioan Roman, edilul-șef al Viișoarei.

 

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns