Remember, Securitatea din Turda: În arest, la subsolul istoriei

Altă dată, dacă trebuiau să treacă pe strada Dr. Ioan Rațiu, turdenii ocoleau, pe partea cealaltă, când ajungeau în dreptul imobilului de la nr. 30. Încă nu au trecut nici 30 de ani de când acolo funcționa sediul Securității din Turda.

Clădirea, construită în anul 1933, cu destinația prestabilită de sediu al Biroului Siguranță ce funcționa în cadrul Poliției județului Turda, a devenit, din august 1948, sediul Serviciului Județean al Securității Poporului Turda, ulterior transformat în Serviciul municipal de Securitate Turda. După Revoluție, acolo a funcționat, o vreme, o unitate a Serviciului Român de Informații. Părăsită de SRI și apoi pasată de ”fabrica de spionaj” autorităților locale, clădirea, aflată acum în paragină, urmează să devină sediul Poliției locale Turda. 

 

Poliția locală, succesoarea Securității în clădirea de pe strada Dr. Ioan Rațiu

 

Șeful Poliției locale, directorul executiv Valer Moldovan, a spus că în noul sediu al instituției pe care o conduce va funcționa un centru de monitorizare video a Turzii și un dispecerat central pentru coordonarea, prin intermediul stațiilor radio, a activităților operative desfășurate de polițiștii locali în teren. Potrivit șefului Poliției locale Turda, în imobil se vor mai amenaja camere de primire a publicului și de păstrare a armamentului, respectiv a corpurilor delicte. Cetățenii care au treabă la Poliția locală își vor putea parca mașinile în curtea clădirii, până nu demult un loc unde accesul civililor era interzis.

Dar, înaintea transformării imobilului din strada Dr. Ioan Rațiu nr. 30 în sediu al Poliției locale din Turda, se impune reamenajarea clădirii și reabilitarea sa termică. Dacă starea fundației va permite folosirea, în continuare, a clădirii, lucrările de modernizare a acesteia se vor desfășura astfel încât să se păstreze aspectul arhitectural al fațadei imobilului, a mai precizat Valer Moldovan.Pentru toate aceste transformări, se are în vedere accesarea de fonduri europene. Dată fiind destinația clădirii în regimul comunist, aceasta a dobândit și o valoare imaterială, clădită pe suferința oamenilor care i-au trecut pragul pentru a îndura torturile de care au avut parte arestații, dar nu numai, în camerele de anchetă sau în celulele din ”beciul Securității”.

 

Sicrie de multiplă folosință

 

Am avut ”privilegiul” de a pătrunde, zilele trecute, în ”purgatoriul” unde ”dușmanii poporului” își începeau, fie drumul spre neant, ce sfârșea pe  marginea unei râpe, unde cădeau secerați de gloanțele scuipate de pistoalele securiștilor, fie cel ce se încheia odată cu renunțarea la atributele ce caracterizează condiția umană.

Odată pătruns în curtea imobilului, vizitatorul vede, la capătul dinspre dreapta al clădirii principale, o intrare oarecum mascată, ce duce într-un hol lat de cel mult un metru. De acolo, după coborârea a 12 trepte, se ajunge în subsolul clădirii. Holul continuă cu o cotitură în unghi drept. Mai departe, pe partea stângă se înșiră ușile a patru încăperi, lungi de 2 metri și late de unul. Lipsite de lumină naturală și de aer, fără vreo sursă de apă în interior, cu desăvârșire goale, celulele destinate arestaților Securității din Turda seamănă, mai degrabă, cu niște sicrie din beton decât cu niște încăperi destinate locuirii fie și de către ”bandițI” cum erau denumiți ”clienții” Securității. Becurile montate în câte o ferestruică decupată în partea de sus a ușilor nu aveau rolul de a împrăștia lumină, fie aceasta și artificială, ci pe acela de a-i împiedica pe arestați să doarmă, din cauza luminii intermitente pe care o trimiteau, aidoma unor săgeți, spre ochii năpăstuiților care aveau ghinionul de a nimeri în ghearele securiștilor.

 

Între celulă și camera de interogatoriu, arestații alegeau veceul

 

Dacă celulele se constituiau în adevărate purgatorii pentru arestați, iadul se afla la câțiva pași mai încolo, în camera de interogatoriu, o încăpere mult mai mare, de peste 30 de metri pătrați, ce părea un rai față de cei doi metri pătrați ai sicriului de multiplă folosință.

Dar, ce era de preferat pentru arestați, între o ”discuție” cu anchetatorul, în camera de interogatoriu și un răgaz de meditație în celula-sicriu? WC-ul, situat deasupra solului, într-o încăpere cu o suprafață de două ori mai mare decât cea a celulelor, era destinat, pesemne, arestaților ”merituoși” care aveau prilejul să respire alt aer decât atmosfera îmbâcsită a beciului, atunci când, în vreun acces de omenie, gardienii se îndurau de vreun ”reținut” și îl scoteau ”afară” ca să își facă nevoile.

 

Securitatea Poporului lupta împotriva poporului

 

Mormântul lui Andrei Meșter – sursa imaginii: IICMER

Securitatea, întâi ”a Poporului” apoi simplă, deși avea destinația declarată de apărare a statului român, adică a cetățenilor acestuia, apăra, mai ales, un regim, cel comunist. Și, pentru a veghea la integritatea regimului ”Securitatea Poporului” se lupta adesea cu poporul. Beciurile Securității au găzduit oameni care se plângeau că nu le ajung banii de la un salariu la altul. De multe ori aceștia împărțeau celula cu țăranii înstăriți, numiți chiaburi, de care statul se plângea că trăiesc prea bine și au prea multă avere, ceea ce contravenea ideologiei comuniste, orânduire ce se autorevendica drept cea mai dreaptă și mai umană din toate sistemele statale prin care a trecut omenirea ”de la origini până în prezent”.

Potrivit unui studiu postat pe site-ul www.scritub.com, între anii 1949 și1960, în România au avut loc peste 134 de mii de procese politice în care au fost jude­cate cel putin 549 400 persoane. ”Dacă la această cifră se adaugă nuărul persoanelor anchetate și eliberate ulterior din lipsa de probe, rezultă că un procent însemnat din popu­lația României a cunoscut pe propria piele metodele de an­chetă ale Securității” se apreciază în sursa citată.

”Bandiții” fie aceștia luptători împotriva regimului totalitar comunist, fie oameni nevinovați, turnați adesea Securității de rude, vecini sau colegi, pentru că ascultau la radio postul ”Europa liberă” sau pentru că lăudau produsele occidentale, or pentru că se plângeau de lipsurile materiale îndurate ”beneficiau” de același tratament din partea anchetatorilor Securității.

 

”Delicii” de beci: Submarinul și pozițiile sfinților  

 

Literatura memorialistică, culegerile de do­cu­mente și dosarele întocmite chiar de Securitate (în urma unor ins­pecții sau a unor anchete interne, precum cea din 1967-1968) abun­dă în descrieri ale atrocităților săvârșite de anchetatori.

Anchetatorii Securității foloseau metode de tortură mai rudimentare, precum bătaia aplicată persoanelor interogate cu bâte, răngi, vergele de metal, bastoane de cauciuc și săculeți de nisip. Potrivit studiului ”Anchetele Securității” postat pe site-ul http://www.scritub.com, tratamentul aplicat de securiști ”dușmanilor poporului” mai cuprindea arderea cu fierul roșu, suplicierea organelor genitale, aplicarea de șocuri electrice, înfometarea și/sau lipsirea de apă, respectiv asfixierea mecanică sau prin scufundarea capului victimei într-un vas cu apă („submarinul”). Din aceeași categorie de metode face parte și închiderea anchetatului în camere mici, supraîncălzite sau, dimpotrivă, neîn­călzite, obligarea acestuia de a sta ore întregi în picioare, nemișcat, sau în poziții chinuitoare (așa-numitele „poziții ale sfinților bizan­tini”), or ținerea victimei sub un puternic fascicul de lumină.

În ceea ce privește tortura psihică, metodele erau la fel de va­riate. Cea mai folosită era așa-numita „anchetă în tură” procedeu ce consta în bombardarea arestatului cu întrebări, timp de 15-20 de ore. În acest interval, acesta nu primea mâncare, era obligat să stea în picioare sau pe scaune fără spătar și, uneori, nu primea nici apă. După un scurt răgaz, ancheta era reluată de la capăt și continua astfel zile și, uneori, chiar săptămâni de-a rândul.

 

Răutate și prostie – calități de căpătâi pentru securiștii din ”primul val”

 

Potrivit sursei citate, la 31 decembrie 1951 Securitatea dispunea de aproape10500 de cadre. Dintre acestea, 4 173 erau de origine mun­­citorească, aproape 3500 proveneau din familii de țărani săraci, 508 din țărani mijlocași, 143 din muncitori agricoli, 853 din funcționari, 131 din mici meseriași, iar 107 proveneau din familii de mici comercianți.

În privinta studiilor civile, în 1956, aproape 14 la sută dintre cadrele Securității aveau doar patru clase elementare, 17 la sută urmaseră cinci-șase clase, iar aproape jumătate (49 la sută) aveau un certificat de absolvire a șapte clase. Aproape 7 procente din totalul securiștilor aflați atunci în soldă aveau opt-nouă clase medii, iar circa 10 la sută absolviseră zece clase, în timp ce angajații cu studii superioare reprezentau circa 3 la sută din total. De multe ori, arestații zâmbeau, cu toată situația ingrată în care se aflau, când auzeau imbecilitățile debitate de anchetatori, ca de exemplu: ”Noi știm tot ce ai făcut, dar vrem să auzim de la tine”. Din cauza instrumentării defectuoase a cazurilor, mulți judecători respingeau dosarele inculpaților deferiți în instanță după anchete ale Securității, chiar și în condițiile vremurilor de atunci. Dar, unde nu-i minte, argumentul suprem de convingere devine bâta.

 

Torționari la Securitatea din Turda

 

Prima crimă din ”curriculum vitae”-ul Securității din Turda s-a petrecut în anul 1948. Uciderea lui Andrei Meșter, considerat liderul unui grup de rezistență anticomunistă ce, chipurile, acționa în Valea Ponorului, despre care s-a dovedit ulterior că nici nu exista, a constituit prima din șirul de crime ce i-au adus lui Kovacs Mihai o salbă de aprecieri din partea șefilor ierarhici, concretizată cu avansări succesive, dela gradul de căpitan, până la cel de colonel, dar și o sinistră celebritate.

Cercetătorul Liviu Pleșa, de la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității a expus cazul torționarului Kovacs Mihai, primul șef al Serviciului Județean al Securității Poporului din Turda, într-o analiză publicată în numărul din 3 decembrie 2013, al revistei ”22” ce apare sub egida Grupului de Dialog Social (GDS).

Căpitanul de Securitate Kovacs Mihai și-a continuat șirul crimelor ce a debutat în 1948, cu uciderea lui Andrei Meșter. În 1949, Kovacs l-a luat din arestul Securității turdene pe Constantin Vodă și l-a executat. Peste o lună au căzut victime căpitanului Kovacs Mihai doi dintre membri grupului de rezistență anticomunistă Diamandi Ionescu, respectiv frații Gheorghe și Ilie Ilea, pe care Kovacs i-a împușcat sub pretextul tentativei de fugă de sub escortă, în timpul reconstituirii faptelor. Despre raportele întocmite de Kovacs după comiterea crimelor, șeful Securității din regiunea Cluj, Mihail Patriciu, i-ar fi spus aceluia, după ce a citit raportul despre uciderea fraților Gheorghe și Ilie Ilea: ”faceți niște rapoarte, că dacă nu am cunoaște situația reală și noi am crede”!

 

23 August 1950, zi cinstită de securiști cu ”crime în acord global”

 

Unde se află documentele adăpostite în acest seif?

În vara anului 1950, Mihail Patriciu i-a ordonat lui Kovacs Mihai ”să își amplifice activitatea represivă și să raporteze rezultate pozitive până la aniversarea zilei de 23 August” menționează Liviu Pleșa în portretul realizat primului șef al Securității din Turda. Iar Kovacs s-a conformat. A declarat război chiaburilor. Întâi i-a ucis pe Viorel Bihoreanu și Remus Leluț, chiaburi din comunele mureșene Papiu Ilarian și Orosia, pe care i-a scos din arestul Securității Turda și apoi i-a dus la marginea satelor lor, unde i-a împușcat. În 16 august 1950, căpitanul Kovacs Mihai a condus personal operațiunea de capturare și împușcare a trei chiaburi din comuna Bistra (acum în județul Alba), respectiv a lui Ioan Andreșel, Traian Pom și Iosif  Trifa, învinuiți că se împotriveau colectivizării și suspectați de întreținerea unor legături cu membrii mișcării de rezistență anticomunistă ce acționau la acea vreme în Munții Apuseni.

Chiar dacă până și șeful său de la Securitatea regională clujeană, Mihail Patriciu, a apreciat că ”trei (este)cam prea mult, dar dacă este făcut…” în 2 septembrie 1950, Kovacs l-a împușcat mortal pe Nicolae Selagea, un partizan anticomunist din Apuseni, deși acesta fusese rănit în timpul operațiunii de capturare și putea fi arestat. Uciderea lui Nicolae Selagea a fost ultimul asasinat comis de căpitanul Kovacs Mihai. Trecut ulterior la comanda serviciilor de securitate nou-înființate în județul Hunedoara și apoi în regiunea Mureș- Autonomă Maghiară, Kovacs nu a dat dovadă, nici pe departe de zelul demonstrat în orașul său natal, Turda. Ajuns pe alte meleaguri, după ce ”s-a războit” oleacă cu greco-catolicii și cu membrii altor culte creștine ”subversive” Kovacs Mihail ”s-a cerut afară” din Securitate, de unde, în anul 1961 a trecut în rezervă cu gradul de colonel.

În anul 1968, când, în urma unei anchete interne, unii torționari ai Securității au fost judecați și condamnați pntru atrocitățile și crimele comise, lui Kovacs Mihai i s-a propus să își scrie memoriile. Conducerea Securității intenționa să le folosească drept manual și îndreptar de bune practici destinat uzului tinerelor cadre, dar Kovacs, care știa că un asemenea volum ar constitui, nici mai mult nici mai puțin, decât o mărturisire a crimelor sale, a refuzat propunerea. Colonelul Kovacs Mihai și-a mâncat pensia specială netulburat de nimeni. Până în anul 2000 nimeni nu a pomenit nimic despre crimele comise de primul șef al Securității turdene, Kovacs Mihai, născut la 28 septembrie 1912, în familia unor țărani maghiari care locuiau în Turda, absolvent de liceu și muncitor la Fabrica de Sticlă.

 

Proscriși și prescriși  

 

Lista torționarilor care au făcut ”viață grea” arestaților găzduiți la ”mortelul” din beciul Securității turdene conține, cu siguranță, mai multe nume. Dar ”călăii” vremurilor pre-revoluționare se află în siguranță, deoarece numele lor este pronunțat și acum în șoaptă. Oamenii primesc pensii ”babane” de la statul român și toată lumea se ferește de complicații. În cazul altora, potrivit predeverilor Noului Cod Penal, faptele comise s-au prescris. Totuși, cercetătorul turdean Horațiu Groza, îl amintește, în studiile sale, pe subofițerul de Securitate Dumitru Cazacu, care și-a informat superiorii despre ”activitățile subversive” ale ”bandiților” Augustin Rațiu, din familia memorandistului Dr. Ioan Rațiu și  Valer Moldovan, fost prefect al județului Turda și parlamentar din partea PNȚ. În vremea în care căpitanul Kovacs Mihai conducea, cu mână forte, Serviciul Județean al Securității Poporului Turda, acolo a mai lucrat locotenentul Vasile Popa. Din documentele vremii reiese că și acela a luat parte la acțiunile inițiate de șeful său, căpitanul Kovacs Mihai.

 

Spre aducere și spre luare aminte 

 

La subsolul clădirii unde și-a avut sediul Securitatea din Turda, în celule și în camera de interogatoriu s-ar putea amenaja un ”muzeu al cruzimii și al suferinței”. Iar la intrare, cugetarea ”Homo homini lupus est” l-ar putea întâmpina pe vizitator. Pe fațada clădirii s-ar cuveni montată o placă cu numele persoanelor care au îndurat acolo supliciiile securiștilor turdeni. Spre aducerea aminte a contemporanilor Securității și spre luarea aminte a generațiilor de azi și a celor viitoare. Altfel, istoria a demonstrat de nenumărate ori că lecțiile neînsușite se repetă. Iar oamenii rămân mereu corijenți la lecțiile predate de viață.

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns