Pseudoincognito, la Turda: ”Părintele” celui de-al șaselea model de regionalizare cunoscut la nivel mondial

Datorită, în special Salinei, orașul a devenit, de ceva vreme, o țintă predilectă pentru personalități cu performanțe în diverse domenii, de la sport la politică, muzică, literatură sau artă. Dar personalități diin alte părți poposesc la Turda și cu ocazia unor evenimente ce se desfășoară în oraș, nu numai în calitate de turiști.

Bunăoară, marți, 21 februarie, cu ocazia adunării generale de alegeri desfășurată la organizația locală a PNȚCD, la Turda s-a aflat economistul clujean Iacob Altman, cel care a conceput cel de-al șaselea model de regionalizare din istoria omenirii. Iacob Altman a predat la universitățile engleze Oxford și Cambridge, dar și la universitatea din New-York.

În ceea ce privește modelul optim de regionalizare a României, potrivit lui Iacob Altman acesta ar trebui alcătuit din șase regiuni. Cartea ”Regionalizarea” finalizată în anul 2015, i-a adus lui Iacob Altman o nominalizare între primii zece economiști din lume în anul 2015.

Lucrarea ”Regionalizarea” a lui Iacob reprezintă cel mai elaborat şi mai complex model de regionalizare

Poetul Sandu Cătinean, din Bonțida

Poetul Sandu Cătinean, din Bonțida

existent la ora actuală în lume. Numai pentru a stabili numărul și amplasarae optimă a centrelor regiunilor, Altman a suprapus nu mai puţin de 36 de hărţi, printre care cele ale reliefului, a rețelelor hidrografice,rutiere, respectiv a celei feroviare, a resurselor minerale, a  culturilor agricole mari și a industriei, pe sectoare. În volumul ”Regionalizarea” Iacob Altman a coroborat informațiile culese astfel cu cele furnizate de hărțile demografică și turistică, respectiv cu cele ale mănăstirilor sau a organizărilor medievale tradiţionale. Astfel, în cazul României, Altman a ajuns la concluzia că se detaşează, ca punctaj, şase centre, în jurul cărora ar urma să fie desenate cele şase regiuni, astfel: Clujul ar rămâne în actuala euroregiune de Nord-Vest, împreună cu judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. Regiunea Centru ar include județele Harghita, Covasna, Alba, Sibiu, Braşov şi Mureş. Întreaga Moldovă ar forma o singură regiune, ca și Banatul cu Oltenia, iar Dobrogea s-ar prelungi spre vest cu trei judeţe din lunca Dunării, la care s-ar adăuga Ilfovul şi Ialomiţa.

Cel de-al doilea oaspete al țărăniștilor turdeni a fost poetul Sandu Cătinean, din Bonțida. Exponent al poeziei sociale, Sandu Cătinean și-a reunit în 13 volume poeziile scrise până acum.

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns