ProRomânia cere parlamentarilor clujeni să nu voteze moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Grindeanu

Partidul ProRomânia cere parlamentarilor clujeni să nu voteze moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva propriului Guvern. ” Acum este momentul hotărâtor prin care putem să ne dezicem de abuzuri, de maniera totalitară de a face politică și de ifosele dictatoriale ale unor lideri cu un comportament incompatibil cu democrația.

Este momentul să punem interesele românilor mai presus de orice și să creăm politici pentru oameni” se spune într-un comunicat al Partidului ProRomânia, transmis de către Sorin Platon, membru fondator al formațiunii politice conduse de către Daniel Constantin.

Printre motivele pentru care moțiunea de cenzură nu trebuie să treacă, Sorin Platon înșiră  nevoia de stabilitate economică și politică, de coerență în actul de guvernare, de menținere a încrederii partenerilor internaționali și a investitorilor, care și-au exprimat ferm sprijinul pentru guvernul actual”.

”România nu are nevoie de o criză politică prelungită, menită să stopeze creșterea economică și să arunce societatea în haos” apreciază Sorin Platon.

Prin respingerea moțiunii de cenzură România poate depăși acest moment de criză, creat artificial, din pur interes pentru putere și din ignoranță față de interesele prioritare ale cetățenilor români.

”Trăim un moment de cotitură majoră în politica românească, moment în care trebuie să ne dovedim maturitatea și responsabilitatea” a conchis Sorin Platon. Potrivit opiniie sale, exprimate în comunicatul organizațiie județene ProRomania Cluj, rețeta desprinderii țării de trecut, de jocurile de culise pentru putere, de selecțiile personalului din administrație făcute după criterii precum obediența și supunerea față de liderii politici, o poate oferi Partidul ProRomânia.

Această formațiune politică va milita pentru promovarea ”oamenilor de calitate, aleși după criterii bazate pe verticalitate morală și profesionalism. Este momentul pentru o altfel de politică, iar Pro România o va produce!” dă asigurări Sorin Palton în comunicatul organizației județene ProRomânia Cluj.

În textul moțiunii de cenzură prin care PSD și ALDE afirmă că ”apără democrația și votul românilor” se arată că, prin refuzul de a demisiona după ce li s-a retras sprijinul politic, premierul Sorin Grindeanu și ministrul comunicațiilor, Augustin Jianu, au dovedit ”dispreț față de regulile democratice ale funcționării instituțiilor statului, imaturitate și iresponsabilitate politică”. În loc să respecte  votul de investitură și încrederea acordată de Parlament ”primul-ministru și unul dintre miniștri… au inteles că guvernarea se poate exercita și în nume personal, că dispozițiile constituționale și legale sunt facultative și că pot sfida votul acordat de cetățeni și democrația” se arată în textul moțiunii de cenzură, ce va fi citită în Parlament duminică, 18 iunie, cu începere de la ora 16.30. Votarea moțiunii de cenzură va avea loc în ședința Parlamentului de miercuri, 21 iunie.

Emil HĂLĂȘTUAN

 

Lasă un răspuns