Primar de cinci stele la Viișoara

Ioan Roman, primarul comunei Viișoara, din județul Cluj, a primit premiul ”Primar de cinci stele” la cea de-a 21-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociației Comunelor din România (A.Co.R.), desfășurată la sfârșitul lunii februrie, în București.

Lui Ioan Roman i s-a decernat distincția ”Primar de cinci stele” pentru al cincilea mandat consecutiv în funcția de gospodar-șef al comunei Viișoara.   „Pentru mine este un titlu onorific și atât. Am rezistat cinci mandate și m-am preocupat constant de problemele viișorenilor” a declarat primarul Roman.

Lucrările Adunării Generale au inclus subiecte legate de activitatea curentă a asociației, propuneri legislative menite să îmbunătățească activitatea de la nivelul comunelor, conferirea titlului, certificatului, plachetei și diplomei de excelență „Primar de cinci stele” ce se acordă primarilor comunelor din România, ca răsplată a meritelor importante și în semn de apreciere deosebită pentru alegerea de cinci ori în această funcție.

În cadrul ceeli de-a 21-a sesiuni ordinare, A.Co.R a mai decernat, unor comune și/sau primari ai acestora, diplome de excelență, trofee și ordine de merit, pentru activități deosebite în diverse domenii:

Diploma de excelență și titlul de merit ”Nicoale Sabău – Chintesența frumuseții cântecului popular național” 2017, pentru promovarea și păstrarea valorilor și civilizației tradiționale specifice satului românesc; Ordinul de merit, trofeul și diploma de excelență „Corneliu Leu” – 2017 pentru activitatea depusă în domeniul literaturii și publicisticii, în mediul rural; Ordinul de merit, trofeul și diploma de excelență „Ivan Patzaichin” – 2017 pentru activitatea depusă în sprijinul promovării activităților sportive în mediul rural; Trofeul și diploma de exceelnță ”Zetea” – 2017, pentru instalarea de investitori și promovarea de produse tradiționale românești, în mediul rural, respectiv Ordinul de merit, trofeul și diploma de excelență ”Dinu Săraru” – 2017, pentru recunoașterea rolului comunelor și a primarilor acestora în asumarea statutului de factori ai păcii sociale, precum și pentru abnegația cu care au sprijinit proiecte/programe cu rol educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, în mediul rural, pentru susținerea categoriilor defavorizate, combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială, dezvoltarea politicilor de susținere a familiei pe parcursul întregului ciclu de viață a membrilor acesteia.

Lasă un răspuns