Povestiri de pe front: Grănicerii români, încercuiți la Urca

de Emil HĂLĂȘTUAN

În luna septembrie s-au împlinit 74 de ani de la luptele desfășurate la Turda și în împrejurimile orașului, în timpul celui de-al doilea război mondial. În septembrie 1944 armata română lupta pentru eliberarea Transilvaniei, teritoriu ocupat de trupele maghiare și germane.

În 3 septembrie 1944 Regimentul 7 Grăniceri se aflau la Sărmaș (azi în județul Mureș). Un detașament alcătuit din militarii Companiei 2 Pază și din cei ai Batalionului de Instrucție, subunități ce făceau parte din Regimentul 7 Grăniceri, aveau misiunea de a interzice pătrunderea trupelor inamice pe direcția Budești – Luduș.

Ca urmare a ofensivei declanșate de trupele germane în zorii zilei de 5 septembrie, câteva grupuri de ostași români din detașamentul format din cele două subunități ale Regimentului 7 Grăniceri s-au pomenit încercuite de militarii din diviziile blindate fasciste care se scurgeau spre sud-est.

Grupurile formate din militari români, comandate de către sergenții Vasile Rădulea, Nicolae Leanca, Constantin Tuță și alții au pornit spre pădurea de la Răzoare. În satul Răzoare (azi în comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș), aflat la circa 30 de kilometri de Luduș, se regrupau militarii din Compania 2 Pază și din Batalionul de Instrucție, subunități din componența Regimentului 7 Grăniceri, încercuite de unități ale armatei germane, după ofensiva declanșată de inamic în dimineața zilei de 5 septembrie 1944.

Pentru a scăpa din încercuire, ostașii detașamentului românesc au decis să se deplaseze, pe mai multe

Teodor Șerban, primarul din satul Urca, i-a ajutat pe ostașii români de Regimentul 7 Grăniceri să scape de vigilența nemților

căi, spre Aiud. După ce au renunțat la cele două tunuri, ale căror piese principale le-au demontat și le-au ascuns în pădurea de la Răzoare, militarii detașamentului din Regimentul 7 Grăniceri au mărșăluit, fără întrerupere, timp de două nopți, din 5 până în 7 septembrie.

În cea de-a doua noapte, cea din 6 spre 7 septembrie 1944, detașamentul s-a despărțit în mai multe grupuri. Formațiunea comandată de către sergentul Vasile Rădulea, alcătuită din circa 40 de militari, a ajuns, în dimineața zilei de 7 septembrie în apropierea satului Valea Largă. Adăpostiți la marginea satului, într-un lan de porumb, ostașii români au așteptat lăsarea întunericului pentru a porni mai departe, deoarece aflaseră de la săteni că locul era împânzit de patrule fasciste.

O zi mai târziu, în 8 septembrie, grupul comandat de către sergentul Vasile Rădulea, care se întâlnise pe drum cu alte grupuri din același detașament, ajungea la marginea satului Urca (azi, în comuna Viișoara). În cultura de porumb din apropierea satului au poposit 120 de militari români, care dispuneau, ca și putere de foc, de două mitraliere. Comanda subunității astfel formate a revenit unui subofițer, ajutat de către sergentul Vasile Rădulea.

Din momentul în care s-au adăpostit  în cultura de porumb de la marginea satului, a început aventura ostașilor români care au scăpat din încercurire cu ajutorul sătenilor din Urca. Călăuziți de doi oameni din sat, grănicerii români au ajuns la un loc de staționare situat mai departe de localitatea Urca, pe colina Podișel, într-un lan de floarea-soarelui. Subofițerul și gradații aflați la comanda detașamentului de grăniceri români au luat această decizie deoarece în satul Urca mișunau patrulele armatei inamice.

Respinse de pe râul Mureș, trupele germane s-au retras pe malul stâng al Arieșului. Linia de apărare a inamicului trecea pe deaspura viilor din Viișoara, pe lângă satul Urca, prin apropierea locului unde s-au adăpostit grănicerii români.

Din cauza forței mult superioare a unităților germane, detașamentul grănicerilor români nu se putea angaja într-o luptă pentru a încerca străpungerea liniilor inamice. Grănicerii adăpostiți în lanul de floarea-soarelui nu făceau nicio mișcare fără ajutorul localnicilor, pentru a nu se deconspira prezența lor în acele locuri. Sătenii au colectat mâncare, pe care o duceau apoi pe câmp, prin apropierea liniilor armatei germane. Prezența lor pe câmp nu părea suspectă, deoarece campania agricolă de toamnă era în toi.

Printre altele, sătenii din Urca au folosit bostani pentru a transporta hrana destinată ostașilor români ascunși în lanul de floarea-soarelui. Umpleau căruța cu bostani scobiți, înăuntrul cărora ascundeau mâncarea și astfel nu dădeau de bănuit patrulelor germane care cutreierau hotarul satului Urca. Când sătenii nu puteau să ducă ostașilor hrană, din cauza patrulelor germane, devenite tot mai suspicioase, militarii români ascunși în câmp mâncau numai semințe de floarea-soarelui și dovleci cruzi. În asemenea ocazii, când nici apa nu putea fi adusă din sat, setea și-o astâmpărau cu roua strânsă pe foile de cort.

Vasile Bozdog ascundea cablurile telefonice tăiate de ”partizanii” români, care, în timp ce se adăposteau în lanul de floarea – soarelui de la marginea satului Urca s-au socotit să nu stea degeaba.  Și atunci au tăiat liniile de comunicație ale armatei germane.

Incidente au fost, dar atât sătenii cât și ostașii români au scăpat cu fața curată, de fiecare dată. Într-o zi, văduva Ana Suciu, împreună cu Ileana Mureșan, se aflau în curtea casei, unde fierbeau, într-un cazan, o oaie întreagă, de care făcuse rost ciobanul Mihail Cioantă. Subofițerul care comanda detașamentul grănicerilor, însoțit de un soldat, aștepta să fiarbă carnea, pe care trebuiau să o ducă tovarășilor lor. Deodată, în curte au apărut trei militari nemți. Cei doi ostași români, alertați de lătratul câinilor, abia au avut timp să se ascundă în casă.

Deși înlemnite de spaimă în primele clipe după apariția nemților, cele două femei și-au revenit rapede și au reușit să-i convingă pe membrii patrulei germane să nu mai controleze interiorul casei. Militarii nemți au aruncat câteva priviri prin curte și apoi au plecat. Scăpați de pericol ca prin urechile acului, cei doi ostași români s-au întors apoi în lanul de floarea-soarelui, locul de staționare al detașamentului grănicerilor.

Deși sătenii le aduceau vești bune ostașilor ascunși pe colina Podișel, precum că inamicul suferea înfrângeri pe toată lina frontului, grănicerii nu așteptau cu mâinile în sân venirea trupelor românești pentru a scăpa din încercuire. Ei tăiau adesea firele telefonice ce făceau legătura între pozițiile artileriei germane și unitățile inamice de infanterie, din prima linie a frontului. Cablurile tăiate erau ascunse de sătenii din Urca.

Într-o zi, o patrulă germană a descoperit 40 de metri de cablu telefonic la săteanul Vasile Bozdog. Deși amenințat cu împușcarea de către militarii nemți, Vasile Bozdog nu s-a pierdut cu firea. El a explicat că mânzul, care scăpase noaptea din grajd, a fugit pe câmp, unde și-a încurcat copitele în cablu, pe care astfel l-a adus acasă. Nemții l-au crezut și Vasile Bozdog a scăpat nevătămat din acea împrejurare.

Din ce în ce mai bănuitori, militarii germani i-au cerut într-o zi primarului Teodor Șerban să le spună dacă are știință de existența unui grup de partizani în sat sau în împrejurimile acestuia. Și Teodor Șerban, la fel ca și consăteanul său, Vasile Bozdog și-a păstrat stăpânirea de sine și le-a spus nemților, mirat, că nu s-au pomenit niciodată partizani tocmai în Urca. Dar primarul, care știa de prezența grănicerilor români în apropierea satului, i-a urmărit îndeaproape pe ofițerii nemți, care a doua zi cercetau cu binoclul tocmai locul numit Podișel, unde erau ascunși grănicerii români. Acestea se întâmplau în ziua de 24 septembrie 1944.

Teodor Șerban l-a trimis la grăniceri pe unul din fiii săi, să-i informeze despre faptul că nemții au aflat de prezența detașamentului românesc în apropierea satului Urca. Comandantul detaașmentului a înțeles că nu mai puteau rămâne ascunși și că, pentru a ajunge la trupele românești vor trebui să treacă prin liniile germane, ceea ce însemna angajarea în luptă. În noaptea de 25 spre 26 septembrie, cei 120 de grăniceri, împărțiți în două plutoane, formate din câte două grupe fiecare, au părăsit ascunzătoarea din Podișel și s-au oprit la 300 de metri în spatele liniilor inamice. Cu câteva rafale de pușcă mitralieră grănicerii au anihilat un cuib de mitralieră de unde nemții începuseră să împrăștie foc asupra militarilor români. După aceea, detașamentul grănicerilor s-a năpustit asupra liniilor germane. Luați ca din oală, nemții, buimăciți, trăgeau dezordonat și aruncau grenade, dar era prea târziu. La adăpostul întunericului, negru ca smoala, ostașii români au depășit cea mai înaintată linie a inamicului. Astfel, 104 grăniceri au reușit să treacă în ”țara nimănui” dintre liniile frontului. Seara, grănicerii au trecut râul Arieș în direcția satului Luna, unde se aflau trupele românești. Nemții, aflați pe dealurile Viișoarei nu mai puteau să observe, din cauza întunericului, mișcările din valea Arieșului.

O parte dintre militarii detașamentului au întâmpinat o rezistență puternică din partea nemților și s-au retras în Urca, unde sătenii i-au adăpostit până la sosirea, în localitate, a trupelor armatei române, care au eliberat satul.

Printre cei 175 de ostași români îngropați în Cimitirul Eroilor din Turda, care au căzut în luptele pentru eliberarea orașului, desfășurate în ultimele zile din luna septembrie 1944 și la începutul lunii octombrie, același an, se află și câțiva militari din Regimentul 7 Grăniceri: fruntașii Florea Obrocea și Teodor Bran, respectiv soldații Gheorghe Istrati, Ilie Ivan, Ioan Florea, Constantin Bejan, Vasile Udrescu, Emilian Radu, Constantin Stanciu și Ilie Dinea. Mare parte dintre aceștia au fost încorporați în anul 1944, ceea ce înseamnă că și-au jertfit viața pe altarul libertății României în floarea tinereții,  după numai câteva luni de participare la război.

 

Bibliografie:

Arhiva Ministerului Forțelor Armate (MFA), Marele Stat Major, dosarele nr. 228/2, filele 13-14; nr. 457/171, filele 1017-1018; nr. 655/2, filele 7-15; nr. 655/3, filele 72-74 și 100-104;

Arhiva MFA, Fondul Decorații, dosarele nr. 22, filele 41-43; nr. 53, fila 41

Arhiva MMC, dosarele nr.2, filele 213-247; nr. 61, vol. II, filele 91-108

Oficiul Național pentru Cultul Eroilor: Listele ostașilor români, căzuți în cel de-al doilea război mondial, îngropați în Cimitirul Eroilor din Turda

 

 

Lasă un răspuns