Note informative ale Poliției din Turda (1942): Metodele folosite de Ungaria horthystă pentru epurarea etnică a românilor din Ardealul de Nord

de Emil HĂLĂȘTUAN

în colaborare cu dr. arhivist Mirela CĂRĂBINEANU

 

Măsuri discriminatorii de tip rasist

 

Înfometarea românilor și înjosirea acestora, împreună cu aplicarea măsurilor de deznaționalizare, făceau parte din panoplia metodelor prin care guvernul horthyst de la Budapesta intenționa să-i elimine pe unii români din Transilvania, iar pe alții să-i asimileze națiunii maghiare. ”În comunele cu populaţie majoritară românească din Ardelaul de Nord, autorităţile competinte maghiare nu se îngrijesc de aprovizionarea acestor comune cu articole alimentare necesare, aşa cum fac cu comunele locuite de unguri, pentru a-i sili pe români să-şi părăsească căminele spre a se refugia în România. Atât în Ungaria veche, cât şi în Ardealul de Nord, autorităţile în drept au dispus cartelarea tuturor articolelor alimentare şi de îmbrăcăminte, făcându-se total un număr de 18 articole ce urmează a fi supuse acestui regim de cartelare. Odată articolul cumpărat, numai după un interval de timp mai poate fi achiziţionat de aceeaşi persoană. Astfel, pentru o pălărie, de exemplu, s-a fixat un termen de 2 ani, pentru un costum de haine 3 ani, etc. Pentru fiecare persoană se desemnează şi magazia de unde se poate aproviziona cu cele necesare. Românii sunt cu desăvârşire excluşi de la orice cartelă”. (Nota informativă nr. 191- 1, din 11 martie 1942)

”Mulţi dintre locuitorii de origine română din teritoriul cedat Ungariei sunt siliţi a se aproviziona cu cele necesare în mod clandestin, de multe ori cu concursul populaţiei ungureşti căreia trebuie să-i achite pentru obiectele furnizate preţuri exorbitante”. (Nota informativă nr. 152 – 20 ianuarie 1942).

 

Circulația cu autobuzul, interzisă românilor, iar pe trenuri doar locuri ”în picioare”

 

În  acelaşi timp, românii din teritoriul cedat Ungariei nu aveau voie să călătorească cu autobusele, iar călătoria cu trenurile o făceau stând în picioare pe coridoarele vagoanelor. Călătorii români nu puteau ocupa locuri în compartimentele vagoanelor atât timp cât acolo se afla fie și numai un singur călător maghiar. ”Atât în rândurile armatei cât şi în sânul populaţiei maghiare, din teritoriul cedat, se face o vastă propagandă de ponegrire şi ură contra populaţiei româneşti de acolo”. (Nota informativă nr. 152 – 20 ianuarie 1942)

 

După ce l-au anexat și pe Dumnezeu, maghiarii au tăiat pensiile românilor

 

Din 15 februarie 1942 ”pensionarilor români din Ardealul de Nord li s-a sistat plata pensiei. Autoritățile maghiare au condiționat primirea pensiei de schimbarea numelor în ungurește şi de trecerea pensionarilor români la confesiunile creștine romano-catolică sau reformată. ”Până în prezent nu a răspuns nici un român”. (Nota informativă nr. 180, din 3 martie 1942)

 

Țel pentru tinerii maghiari: Exterminarea românilor

 

Tinerii unguri refugiaţi recent din România în Ardealul de Nord îi amenințau și îi loveau pe români, oriunde îi întâlneau. Bandele de tineri maghiari cutreierau satele românești, unde batjocoreau și maltratau pe oricine le ieșea în cale.”În ziua de 1 martie, românii Pop Ion, Rusu Vasile, Felecan Ion şi Baciu Ion, toţi din comuna Apahida, au fost bătuţi cu atâta sălbăticie de către un grup de refugiaţi unguri din comuna Viişoara, încât unii dintre ei au fost internaţi la spital în stare muribundă. Aceşti tineri, după cum se afirmă, au jurat răzbunare împotriva elementului românesc, spunând că îi vor extermina pe toţi românii din Ardealul de Nord, întrucât la fel au suferit şi ei sub dominaţie românească. (Nota informativă nr. 191- 2, din 11 martie 1942)

 

Sasul Schmidt, maghiarizat Kovacs, travestit în preot ortodox, îi miruia pe români cu parul

 

În comuna Budeşti, de pe teritoriul cedat Ungariei, localitate situată în apropierea punctului de frontieră Ţagu, un funcţionar vamal ungur, pe nume Kovacs, de origine etnică sas maghiarizat, care s-a numit anterior Schmidt, cunoscut în zonă drept unul dintre cei mai înverşunaţi propagandişti ai iredentismului maghiar, a intrat beat în biserica românească din acea comună. După ce s-a îmbrăcat în odăjdiile preoţeşti găsite în biserică, Kovacs-Schmidt a ieşit pe străzile Budeștiului unde ”înarmat cu un ciomag, a început să lovească pe toţi românii pe care îi întâlnea în cale, indiferent dacă era bărbat, femeie sau copii, spunându-le celora pe care îi lovea că dânsul umblă cu crucea şi îi aghezmuieşte. După ce a cutreerat astfel întreaga comună, care de altfel este locuită în majoritate de români, şi după ce s-a săturat de lovit pe cei pe care îi întâlnea, s-a reîntors la biserică şi s-a desbrăcat de hainele preoţeşti, după care a ieşit din nou pe străzile comunei (unde) îi sfida cu privirea pe toţi cei care se uitau la el. În urma acestui fapt populaţia din comună a rămas viu indignată de procedeul acestui funcţionar ungur, care n-a precupeţit în acţiunile lui josnice să profaneze un locaş sfânt de rugăciune românesc, singurul considerat, până în prezent, ca un loc de care nu s-ar putea atinge nici cei mai înverşunaţi duşmani ai unui popor, cultul fiind respectat de toate popoarele civilizate”. (Nota informativă nr. 182, din 3 martie 1942)

 

Vrem tot Ardealul! Valahii să dispară!

 

Prin nota informativă nr. 191 din 1 Martie, punctul 4, am semnalat că în ziua de 15 Martie autorităţile maghiare pregătesc manifestaţii de stradă, cu care ocazie vor organiza întruniri revizioniste, cerând întreg Ardealul. Din informaţiile sigure pe care le avem, în toate localităţile, mai de seamă din Ungaria şi Ardealul de Nord, cu ocazia aniversării serbării zilei de 15 Martie s-au organizat grandioase manifestări de stradă, la care au participat, în afară de oficialităţi, toate asociaţiile naţionale iredente, studenţimea universitară, elevii şcolilor secundare, armata şi populaţia civilă. În general, în toate localităţile mai de seamă serbarea a decurs într-un spirit de şovinism exaltat, luând caracterul unei întruniri populare revizioniste, manifestând cu ură şi duşmănie faţă de România. La Cluj studenţimea purta pancarde mari cu inscripţia Vrem tot Ardealul sau Valahii să dispară, aducând fel de fel de insulte la adresa României. În urma discursurilor înflăcărate rostite de orator, atitudinea participanţilor a devenit ameninţătoare faţă de românii care se găseau şi ei de faţă, scuipându-i şi huiduindu-i, astfel că românii au fost siliţi să se retragă spre casele lor pentru a nu fi maltrataţi. La fel a decurs serbarea şi în satele din regiunea zonei de frontieră, unde anumiţi oratori, delegaţi anume în acest scop, prin discursurile înflăcărate şi aţâţătoare rostite maselor ţărăneşti, acestea s-au agitat în aşa fel încât în noaptea de 15 spre 16 (n.r: martie 1942) ţăranii unguri din aceste comune au tăbărât asupra românilor, pe care i-au maltratat îngrozitor, astfel că foarte mulţi români din regiunea Calata au fost siliţi să-şi părăsească căminele, fugind peste frontieră în România” (Nota informativă nr. 194, din 17 martie 1942)

 

Puteți citi articolul, în întregime, în revista culturală ”Ecouri” nr. 9, de miercuri, 28 noiembrie 2018 

Lasă un răspuns