Moș Nicolae i-a vizitat pe ”mirii de aur” din comuna Viișoara

Debutul sezonului sărbătorilor de iarnă 2019-2020 a sosit cu daruri pentru cuplurile din comuna Viișoara care au

Tasnadi Nora, tânăra speranță a muzicii ușoare, din Viișoara, a cântat în trei limbi: română, maghiară și engleză, la spectacolul desfășurat vineri, 6 decembrie, în onoarea ”mirilor de aur” ai anului 2019, din comuna Viișoara.

împlinit 50 de ani de căsnicie anul acesta. În cadrul unei festivități desfășurate vineri, 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, la Căminul cultural din localitatea reședință de comună, 16 cupluri din Viișoara și din Urca, cele două sate componente ale unității administrativ-teritoriale rurale de lângă Câmpia Turzii, au primit câte 600 de lei și câte o diplomă, daruri de Moș Nicolae.

Corul Școlii gimnaziale din Viișoara, condus de către profesoara Anca Ardelean, a avut o evoluție îndelung aplaudată de cei peste 100 de spectatori care au asistat la spectacolul desfășurat vineri, 6 decembrie, la Căminul cultural din Viișoara.

Înaintea ceremoniei în cadrul căreia primarul Viișoarei, Ioan Roman a înmânat  cadourile ”mirilor de aur” în cinstea acestora la Căminul cultural din Viișoara s-a desfășurat un spectacol artistic. Cu începere de la ora 11, pe scenă au urcat perechile de dansatori ale ansamblul folcloric al copiilor din Urca, care au prefațat recitalul oferit sărbătoriților și celorlalți peste 100 de spectatori de către solista de muzică populară Mariana Anghel.

În cadrul programului artistic au mai evoluat, corul Școlii gimnaziale din Viișoara, condus de către profesoara Anca Ardelean și solistele Flavia Rus (vioară), urmată de Tasnadi Nora. Cu o voce vădit cultivată, tânăra interpretă de muzică ușoară din Viișoara a cântat patru melodii, din care ultima ”O clipă din viața mea” a fost o compoziție proprie.

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns