La Fundația Caritabilă Sfântul Daniel: Tineri din Turda învață meserie de la elvețieni

O echipă de specialiști în hidroizolații, dulgheri și tâmplari, alcătuită din Markus Burgler, Thomy Burgler, Beat Rohrer și Franz Lagler, au lucrat în aceste zile, ca și voluntari, la Centrul de Zi și la Casa de Copii a Fundației Caritabile Sfântul Daniel, din Turda. Cu această ocazie, echipa din Elveția a împărtășit secretele meseriei celor doi tineri localnici care vor să deprindă tehnica construirii și reparării acoperișurilor de clădiri. Lecția a fost predată de Markus Burgler, al cărui fiu, Thomy, a câștigat, în 2012 titlul de campion mondial la dulgherie. De unde rezultă că nici în Elveția ”așchia nu sare departe de trunchi”.

Markus Burgler, președinte al Asociației Dulgherilor și Tâmplarilor din Elveția și, totodată primar al localității Ilgau vreme de 12 ani, până în luna mai anul acesta, se numără printre persoanele care au susținut, împreună cu regretatul Robert Frischknecht, inițiativa Danielei Constantinescu, președinte al Fundației Caritabile Sfântul Daniel, de înființare, la Turda, a unui centru de ocrotire a copiilor orfani și a persoanelor vârstnice rămase singure.

Daniela Constantinescu a precizat că prezența la Turda a echipei elvețiene, completată cu doi reprezentanți ai firmei MIS din Rodna (Bistrița-Năsăud) s-a constituit într-un prilej potrivit pentru ca beneficiarii proiectului Turda-Dezvoltare comunitară prin promovarea incluziunii sociale, finanțat din fonduri europene alocate prin programul POCU/140/4.2/113953 să asiste la o demonstrație practică despre ceea ce înseamnă antreprenoriatul în domeniul construcțiilor, respectiv al hidroizolațiilor și acoperișurilor.

Cei doi tineri care au participat, timp de o săptămână, la lecțiile predate de Markus Burgler, instructor autorizat de la care tineri din Elveția deprind meseria de tâmplar, au aflat informații folositoare. De exemplu, miercuri, 19 septembrie, Markus Burgler le-a arătat celor doi ”ucenici” cum să înlocuiască plăcile de eternit deteriorate, din acoperișul uneia din clădirile ce face parte din Centrul de ocrotire al copiilor orfani, situat în Turda, pe strada Mărului, din cartierul Băi Sărate.

Daniela Constantinescu a adăugat că la cursurile de competență antreprenorială organizate în cadrul proiectului Turda-Dezvoltare comunitară prin promovarea incluziunii sociale, pot participa cel mult 100 de persoane, care locuiesc în zona adiacentă Școlii gimnaziale Horea, Cloșca și Crișan, din Micro III- Oprișani.  Cursurile de competență antreprenorială derulate în cadrul proiectului implementat, vreme de trei ani, de Fundația Caritabilă Sfântul Daniel, în calitate de lider de proiect, se adresează persoanelor care provin din familii sărace (cu un venit lunar de sub 837 de lei pentru o persoană). Autorii celor mai reușite 20 de planuri de afaceri pe care trebuie să le întocmească participanții la cursul de competență antreprenorială vor primi câte 25 de mii de euro, finanțare nerambursabilă, acordată prin ajutoarele de minimis, pentru a deveni antreprenori în diverse domenii de activitate economică, cu excepția agriculturii.

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns