Handbal masculin, Liga Zimbrilor – Legiunea turdeană a lovit la Baia Mare: Minaur – Potaissa Turda 27 – 36 (14 – 14)

 

După o primă repriză echilibrată, când ambele formații s-au aflat, rând pe rând în avantaj pe tabela de marcaj, în partea  doua a jocului oaspeții au apăsat pe accelerator și s-au desprins rapid, la trei-patru goluri diferență. Cu 10 minute înaintea finalului, Potaissa conducea pe Minaur, la Baia Mare, cu 27-23. În ultima șesime, oaspeții, deși lipsiți de aportul unor ”piese grele” precum Nenad Savic, Roland Thalmaier, Marius Szoke și Alexandru Laslo și-au majorat avantajul de pe tabelă la nouă goluri și astfel au risipit orice dubii asupra formației învingătoare. După succesul repurtat în partida desfășurată joi, 17 octombrie, de la ora 18, în sala Lascăr Pană din Baia Mare, Potaissa s-a instalat pe locul secund al clasamentului, cu 19 puncte, tot atâtea câte a adunat Minaur în primele opt etape ale campionatului. După ce s-a apropiat la numai două puncte de lider, Dinamo București, formația turdeană poate aborda cu încredere sporită partidele programate în etapele 9 și 10, când elevii pregătiți de ”fachirul” Horațiu Gal vor juca, acasă, cu HC Buzău și cu Dinamo București, campioana en-titre.

Minaur Baia Mare: Ciobanu (11 intervenții), Țenghea – Kotrc (6 goluri), Botea (5), Csepreghi (4), Brajovic (3), Tomas Cip (3), Vojvodic (2), Căbuț, Cristescu, Coric și Bera, câte un gol. Au mai jucat: Nagy, Bușecan, Buzle și Haiduc. Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Răzvan Pop

Potaissa Turda: Irimuș (14 intervenții), Szopka (2) – Terzic (10 goluri), Răzvan Pavel (5), Ghiță (5), Cîntec (4), Daniel Pop (3), Ciprian Șandru (2); Ghivil (2), Talas (2), Pințoiu, Totoi și Szopka, câte un gol. Au mai jucat Radu Lazăr și Dragoș Iancu.

Antrenori: Horațiu Gal și Ionuț Ștef.

Aruncări de la 7 metri:

Minaur: 6/2; Potaissa: 9/0.

Eliminări: Brajovic, Nagy, Vojvodic / Talas (2), Dragoș Iancu, Terzic

Cartonașe roșii: Vojvodic

Cartonașe albastre: Vojvodic (min. 59, pentru proteste)

Partida a fost transmisă în format live video de www.turdanews.net

Sursa foto: facebook/cristian matei

Emil HĂLĂȘTUAN

Rezultatele partidelor disputate în etapa a VIII-a (joi, 17 octombrie)

Steaua București – Dinamo București: 27-26

CS HC Buzău – AHC Dobrogea Sud Constanța: 20-25

AHC Dunărea Călărași – CSM Vaslui: 27-22

CSM Reșița – CSM Focșani: 25-24

CSM Bacău – CSM Făgăraș: 31-29

CS Minaur Baia Mare – AHC Potaissa Turda: 27-36

SCM Politehnica Timișoara – CSM București (miercuri, 30 octombrie, 18.25, TVR HD)

Clasament

  1. Dinamo București  21p (236-212)
  2. Potaissa Turda – 19p (231-211)
  3. Minaur Baia Mare – 19p (226-215)
  4. Steaua București – 16p (220-212)
  5. Dunărea Călărași – 13p (213-195)
  6. CSM Bacău – 13p (226-220)
  7. CSM Focșani – 13p (189-183)
  8. CSM Vaslui – 9p (175-183)
  9. CSM București – 8p (181-180)
  10. Dobrogea Sud – 7p (202-198)
  11. Poli Timișoara – 5p (152-163)
  12. CS HC Buzău – 4p (197-218)
  13. CSM Făgăraș – 4p (191-216)
  14. CSM Reșița – 1p (206-239)

Etapa 9 (9-10 noiembrie): Dinamo – CS Minaur; Potaissa – Buzău; Făgăraș – Steaua; Focșani – Bacău; Vaslui – Reșița; CSM București – Călărași; Dobrogea – Timișoara.

Lasă un răspuns