Fotbal: Arieșul Turda a ajuns pe mâna avocaților

Din conducerea clubului Sticla Arieșul Turda fac parte nu mai puțin decât trei avocați: Călin Budișan, președintele Consiliului Director, Alexandru Corpodean, director executiv și Ciprian Roman, membru, cu atribuții de îndrumare a activității Centrului de Copii și Juniori. Acestora li se alătură Cornel Oltean, ales vicepreședinte de Adunarea Generală a Asociaților, în cadrul căreia decizia aparține Consiliului local Turda, în calitate de asociat majoritar. Din vechea garnitură aflată în primul mandat de patru ani la conducerea clubului Sticla Arieșul Turda a mai fost păstrat un singur membru, organizatorul de competiții Florin Cotora.

Echipa de fotbal Arieșul Turda, pregătită în continuare de Cosmin Olariu, activează în liga a III-a. Echipele din cel

Călin Budișan, președintele ASC Sticla Arieșul Turda

de-al treilea eșalon al campionatului național vor începe competiția în 12 septembrie, într-o nouă formulă, respectiv zece serii, a câte zece echipe. Cu un campionat mai ”scurt” de numai 18 etape, după care ocupantele primelor două locuri din fiecare serie vor participa la barajul pentru promovarea în liga a doua, unde vor accede cinci echipe și cu două sau trei echipe retrogradate dintr-o serie, sezonul competițional 2020-2021 se anunță unul ”de foc” pentru toate competitoarele înscrise în liga a III-a.

Proaspătul președinte al clubului, avocatul Călin Budișan a precizat, în cursul unei conferințe de presă desfășurate vineri, 21 august, că, în ceea ce privește echipa de seniori Sticla Arieșul Turda, se va încerca obținerea unor rezultate cât mai bune, încă din această ediție de campionat. ”Muncă, coeziune, profesionalism și unitate” a enunțat Budișan cele patru condiții necesare pentru obținerea performanței, ce ar trebui să aibă ca și corolar promovarea Arieșului Turda în liga a II-a, obiectiv ce ar trebui atins cât mai degrabă. În aceeași ordine de idei, președintele Asociației Sportive Club Sticla Arieșul Turda apreciază că pentru a asigura coeziunea lotului de jucători ”bisericuțele” din sânul echipei trebuie ”eliminate în totalitate”.

Alexandru Corpodean, director executiv al ASC Sticla Arieșul Turda

Membrii noii conduceri a clubului turdean au anunțat că au în vedere înființarea unei a doua echipe de seniori, ce ar urma să activeze în Liga a IV-a, în cazul în care se va mai desfășura o competiție la acest nivel.

În ceea ce privește ”antecedentele fotbalistice” ale celor trei avocați nou-veniți în staff-ul Arieșului din Turda, președintele  Călin Budișan a jucat pe postul de portar la CFR Cluj, pe când echipa activa în Divizia B. Traseul sinuos pe care l-a urmat în perioada studiilor superioare, începute la Academia de Poliție din București, unde s-a înscris pentru că voia să joace la Dinamo, dar încheiate la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a ajuns, după un scurt intermezzo la facultatea similară a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, l-a împiedicat pe Budișan să își continue cariera de fotbalist profesionist. Dar avocatul clujean a pus bazele echipei naționale a avocaților, cu care a obținut titlul de vicecampion mondial în 2012, după o finală jucată contra Braziliei. Călin Budișan are licență de antrenor C, obținută de la Federația Română de fotbal. Din această postură, Budișan a pregătit formația Inter Ciugud, din liga a IV-a, cu care a câștigat faza pe județul Alba a Cupei României.

Alexandru Corpodean a jucat fotbal la Unirea(CS) Florești, iar Ciprian Roman la Unirea Dej, apoi a activat, timp de un deceniu, la echipe din ligile inferioare ale Italiei.

Prezent la conferința de presă desfășurată în Sala de Protocol a Primăriei, edilul –șef al Turzii, Cristian Matei, a

Cornel Oltean, vicepreședinte și Ciprian Roman, membru în Consiliul Director de la ASC Sticla Arieșul Turda

declarat că, pe lângă Sala Polivalentă, a cărei construcție va începe în curând și un campus sportiv similar cu cel al echipei CF Barcelona, zestrea Complexului Sportiv Municipal, situat pe strada Stadionului, va spori cu încă două terenuri (gazon natural plus sintetic) destinate practicării minifotbalului. De asemenea, autoritățile publice locale au în vedere și modernizarea arenei unde joacă Sticla Arieșul Turda, dată în funcțiune în anul 1968, a mai adăugat primarul Turzii, Cristian Matei.

Emil HĂLĂȘTUAN

 

Lasă un răspuns