Festivalul Internațional de șah Cupa Salina Turda 2017 – ediția a III-a: Câștigători din România și din Republica Moldova

Aproape 200 de șahiști, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, au partiicpat la cea de-a treia ediție a competiției de șah ”Cupa Salina Turda”.

Concursul, ce a debutat sâmbătă, 17 iunie, la baza de tratament de la Salina din Turda s-a încheiat marți, 20 iunie, cu festivitatea de premiere a câștigătorilor, desfășurată cu începere de la ora 13.30. Laureații de la cele trei categorii de vârstă, respectiv până la 8 ani, între 8 și 10 ani și 10 – 18 ani și-au primit premiile în prezența primarului Turzii, Cristian Matei. Pe lângă acesta, la ceremonie au asistat Simona Baciu, directorul societății Salina Turda, precum și reprezentanții organizatorilor, antrenorul Marin Fântână, de la Șah Club Potaissa – director al competiției și arbitrul Alin Toma. S-au acordat premii în bani pentru primii zece clasați la fiecare din cele trei categorii.

Rezultate:

Până la 8 ani, inclusiv:

  1. Darius Torok-Brândușan (Voința Satu Mare) – 7 puncte
  2. Tudor Mihai Mihăescu-Duță (Clubul de Șah Deva) – 5,5 puncte
  3. Andrei-Mihai Străjan – (Șah Club Potaissa Turda) – 5 puncte

8-10 ani, inclusiv

  1. Marius Codreanu (Republica Moldova) – 6,5 puncte
  2. Andrei Filip (Micul Șahist Iași) – 6 puncte
  3. Dragoș-Matei Boeru (CSȘ Viitorul Cluj-Napoca) – 5 puncte

11-18 ani, inclusiv

1.Laurențiu Bobocea (CSȘ Viitorul Cluj-Napoca) – 5,5 puncte

  1. Alexandru Balaban (Șah Club Vados Arad) – 5,5 puncte
  2. Teodor Szocs (CSM Ploiești) – 5,5 puncte

 

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns