Festivalul „Flori de pe Arieș” – ediție dedicată Centenarului Marii Uniri

Organizatorii celei de-a XIII-a ediții a Festivalului folcloric ”Flori de pe Arieș” respectiv autoritățile publice locale din Câmpia Turzii, dedică acest eveniment Centenarului Marii Uniri.

Festivalul se va desfășura joi, 16 august, în Parcul municipal din Câmpia Turzii, după următorul program:

Ora 18 – Formația de dansuri tradiționale din Urca

Ora 18.10 – Formația de dansuri maghiare „Tulipan”

Ora 18.20 – Solista de muzică populară Vlăduța Lupău

Ora 18.50 – Ansamblul „Doina Costeștilor” din județul Botoșani

Ora 19.10 – Ansamblul folcloric „Ardeleana”

Ora 19.30 – Solist vocal Paula Pașca

Ora 20.00 – Ansamblul „Mugurelul” – formația mică

Ora 20.20 – Ansamblul folcloric „Mărginimea” din Sibiu

Ora 20.40 – Mariana și Adriana Anghel

Ora 21.25 – Încheierea programului

“Mereu am fost un adept al conservării şi promovării valorilor tradiționale româneşti, deoarece consider că avem o datorie sfântă faţă de strămoşii noştri să fim puntea de legătură între moştenirea culturală pe care ei ne-au lăsat-o şi tinerele generații. Un popor există atât timp cât îşi păstrează tradiţiile intacte!” a declarat primarul Câmpiei Turzii, Dorin Lojigan, referindu-se la rosturile organizării festivalului folcloric ”Flori de pe Arieș”.

Emil HĂLĂȘTUAN

Imagine de la ediția a 12-a a Festivalului folcloric ”Flori de pe Arieș” de la Câmpia Turzii. sursa: Transilvania foto

Lasă un răspuns