Demersuri pentru înființarea unui compartiment de primire a urgențelor la Spitalul municipal Dr. Cornel Igna, din Câmpia Turzii

Administrațiile publice locale din Câmpia Turzii și din comunele Frata, Ceanu Mare, Tritenii de Jos, Viișoara, Luna, respectiv Călărași, împreună cu poliția  și cu unitatea de aviație militară din localitate, cer Ministerului Sănătății înființarea unui compartiment de primire a urgențelor la spitalul din Câmpia Turzii.

Vineri, 16 martie, primarul Câmpiei Turzii, Dorin Nicolae Lojigan, împreună cu viceprimarul Sabin Marcel Ghemeș, au depus la Ministerul Sănătății documentația pentru obținerea avizului de înființare a unui Compartiment de Primiri Urgențe în cadrul Spitalului municipal „Dr. Cornel Igna”.

Din statistica ultimilor ani rezultă o creștere constantă a numărului de pacienți care au solicitat servicii medicale de urgență la spitalul din Câmpia Turzii. Dacă în 2014 acolo s-au consemnat circa 19 mii de urgențe medico-chirurgicale, în patru ani numărul acestora a crescut cu peste 2 mii, pentru a ajunge la

21.206 urgențe medico-chirurgicale înregistrate în anul 2017, după cum se precizează într-un comunicat al Primăriei Câmpia Turzii.

Spitalul municipal Dr. Cornel Igna deservește aproximativ 60 de mii de locuitori, dintre care 29.382 din Câmpia Turzii și peste 35 de mii din comunele învecinate.

Un număr de 18 cadre medicale (medici, personal paramedical și asistenți) și-au manifestat intenția de a lucra în viitorul comaprtiemnt de primire a urgențelor, de la Spitalul municipal Dr. Cornel Igna, din Câmpia Turzii.

„Mulțumesc echipei din primărie, spitalului, unității militare și voluntarilor care s-au implicat activ la realizarea studiilor și a documentației necesare în vederea înființării Compartimentului de Primiri Urgențe. Am toată încrederea în faptul că, de această dată, se va reuși sensibilizarea autorităților naționale, în vederea aprobării înființării acestui CPU, la nivelul municipiului Câmpia Turzii” a declarat primarul Dorin Lojigan, citat în comunicatul amintit.

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns