Cursul valutar: ”Oul lui Vosganian” bate ”leul lui Dragnea” (pamflet)

Joi, 30 noiembrie, oul a înregistrat un nou maximum istoric. Pe piața liberului schimb din centrul Turzii, un ou a fost cotat cu 1,50 lei, în ziua în care creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor. Ca atare, credincioșii, care au luat aminte la cursul ou – euro tocmai după ieșirea de la slujbă și-au exprimat poziția într-un mod creștinesc: ”Să ne ferească Dumnezeu de mai rău”. Aprecierea oului cu 30 de bani față de euro poate avea consecințe neașteptate. Surse de la colțul Guvernului susțin că, la apropiata remaniere ministerială, dată ca și iminentă de apropiații lui Hagi Tudose, ALDE, partenerul de coaliție al PSD va solicita postul de ministru al Finanțelor, pentru senatorul Varujan Vosganian.

În vreme ce întărirea oului continuă, Guvernul, neînduplecat de protestele și criticile venite din partea societății civile, a sindicatelor și a patronatelor, deopotrivă, pregătește deprecierea leului câștigat prin muncă. Astfel, de la 1 ianuarie 2018, dintr-un leu izvorât din sudoarea frunții, în buzunarele angajaților vor rămâne 55 de bani. În aceaste condiții, valoarea reală a oului se va dubla, practic, față de valoarea nominală a noii valute, stabilită azi la 1,50 lei.

În istoria recentă există antecedente în ceea ce privește încercarea de transformare a oului în monedă națională. De exemplu, în iarna 1980-1981, când procesul transformării magazinelor ce vindeau de-ale mâncării, în farmacii, unde se comercializau suplimentele alimentare prevăzute în programul de alimentație rațional-științifică, un pachet de țigări Kent se trafica pe piața liberă contra a șapte ouă. Atunci încercarea oului de a deveni monedă națională a eșuat, însă acum ar putea avea sorți de izbândă. Surse din apropierea Băncii au dezvăluit că inginerii finaciari se preocupă de această alternativă. ”În fond, toată lumea are nevoie de ouă, într-un fel sau în altul” a declarat, la adăpostul anonimatului, un membru al colectivului de cercetare ce studiază posibilitatea transformării oului în monedă forte, convertibilă.

În ceea ce privește hotărârea Guvernului de a transfera integral, asupra  angajaților, povara contribuțiilor la fondurile de asigurări sociale obligatorii, părerile cetățenilor de rând sunt împărțite. Unii s-au declarat satisfăcuți de această măsură: ”Să le dea Dumnezeu sănătate, că o să-mi mărească pensia” le-a urat guvernanților Nelu Telejurnalu, un pensionar anonim. Patroana unui bordel clandestin, Mița Globalista, a declarat că nici ea nici angajatele casei de plăceri  pe care o administrează nu sunt afectate de modificările Codului fiscal: ”Eu și fetele mele producem plus-valoare prin noi înșine. Mulțumim statului că nu a legiferat prostituția!” Nici cursul ascendent al oului în piețele de liber schimb nu pare să o deranjeze pe Mița Globalista: ”De obicei, la serviciile oferite de angajatele mele apelează clienți cu ouă, așa că nu am de ce să îmi fac griji în legătură cu lipsa de lichidități, în cazul înlocuirii leului cu noua monedă” a justificat interlocutoarea poziția patronatului din economia subterană vizavi de măsurile financiare dispuse de Guvern.

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns