Copiii, musafiri doriți, la festivalul internațional de teatru de la Turda

“Nu ratați spectacolele pentru copii, din cele două duminici ale festivalului. Multe baloane de săpun, baloane modelate, personaje de poveste, animații pe picioroange, vor stârni deliciul celor mai mici dintre spectatori. Dragi părinți, aduceți copiii la teatru!” îi îndeamnă actorul Cătălin Grigoraș, managerul Teatrului Aureliu Manea, pe cei mai mici spectatori, dar și pe mamele, tații și bunicii, eventual pe frații mai mari ai prichindeilor amorezați de arta Thaliei.

Pentru cei mai mici spectatori, în programul primei ediții a Festivalului internațional de teatru de la Turda (8-17 septembrie), organizatorii au inclus spectacolele “Micuța Ffifi” (Teatrul Aureliu Manea, duminică, 10 septembrie, ora 11) – un show de divertisment adresat copiilor, dar și părinților. Micuța Fifi pleacă într-o aventură incredibilă, pentru a-și găsi prietenii din trupa rătăcită în lumea largă de către Baba Cloanța, personajul negativ al spectacolului.

Duminică, 17 septembrie, în încheierea festivalului, pentru copii s-au pregătit două momente fantastice: “Balonul Modelat” o animație bazată pe interactivitatea cu spectatorii, a cărei reprezentație, ce va începe la ora 10, va avea loc în zona pietonală a centrului istoric din Turda, respectiv spectacolul cu piesa “Capra cu trei iezi” o călătorie plină de peripeții, în lumea colorată a basmului. Punctul de plecare spre lumea poveștilor: Scena Teatrului Aureliu Manea, din Turda. Startul expediției spre țara basmelor se va da în jurul orei 11.

La spectacolele pentru copii, biletele costă 8 lei, pentru părinți și 6 lei, pentru  copii. Biletele se pot procura de la agenția de bilete a Teatrului Aureliu Manea, zilnic între orele 9 – 16 și online, de pe www.tomtix.ro.

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns