Câteva concluzii după ultimele alegeri locale de la Turda

Din rezultatele consemnate la alegerea primarului, validate de Circumscripția electorală nr. 5 Turda,  reiese că fostul și, totodată actualul primar al Turzii, Cristian Matei, a plusat la capitolul ”încredere” fapt mai rar întâlnit în cazul alegerilor post-decembriste, când, de regulă, după primul mandat majoritatea primarilor înregistrau o cotă mai scăzută ”la bursa electorală”. Dacă în 2016 Cristian Matei a devenit primarul Turzii cu 4532 de voturi, culese de la peste 18 mii de alegători, în 2020 același candidat a obținut un număr de voturi aproape dublu, 7794, acordate de peste 16 mii de turdeni participanți la vot. Concluzia: Cristian Matei, departe de ”a fi erodat” în procesul exercitării puterii locale, a câștigat noi procente de încredere din partea concetățenilor săi.

Contracandidatul lui Cristian Matei ”vârful de lance” al USR, fostul independent Andrei Suciu a înregistrat un recul de încredere din partea electoratului: 2527 de voturi (de trei ori mai puține decât cele obținute de Cristian Matei). La alegerile locale din 2012, Andrei Suciu, pe atunci debutant în cursa electorală în postură de independent, aduna 3682 de voturi.

Când un candidat se înscrie pe o curbă descendentă a numărului de voturi obținute, de la un scrutin electoral la altul, ar trebui să ia în calcul retragerea din politică, înainte de a intra în derizoriu. Exemple în acest sens oferă și rezultatele alegerilor locale de la Turda, desfășurate în 27 septembrie 2020: Mircea Irimie, candidatul Pro România pentru funcția de primar  a obținut 657 de voturi, față de 2953 în 2016! Cu de peste patru ori mai puține voturi acordate de electoratul turdean, Mircea Irimie, fost viceprimar și deputat de Turda se gândește, pesemne, să anunțe ”stop joc!”. O revenire în prim-planul vieții politice ar însemna, pentru Mircea Irimie, o schimbare de optică în relația cu electoratul. Alți doi candidați, Nicolae Roș jr. (redevenit independent, după un stagiu de două cicluri electorale petrecute în postură de consilier PSD în forul deliberativ turdean) și  președintele PRM-ului local, Doru Anca, se află în postura unor fotbaliști care s-au încăpățânat să accepte că timpul lor a trecut și, în loc de o retragere onorabilă de pe scena politică turdeană, au preferat să riște și electoratul i-a evacuat pe ușa din dos! Pentru Nicolae Roș jr. barometrul încrederii alegătorilor a scăzut, de la miile de voturi culese în prima epocă de candidat independent, la numai puțin peste 200, în 2020. De cealaltă parte, candidatul PRM, Doru Anca, cu 248 de voturi obținute în cursa pentru funcția de primar, a înregistrat ”un recul” de 308 voturi în comparație cu rezultatul obținut la alegerile locale din 2016. PRM nu a intrat nici în Consiliul local, dar președintele Doru Anca poate încerca satisfacția platonică generată de faptul că și alte formațiuni, cu o cotă mai mare la ”bursa electorală” locală, precum Pro România sau ALDE, au rămas pe dinafară și nu le rămâne decât să ”chibițeze” la masa unde se vor face jocurile politicii locale în următorii patru ani.

 

Rezultatele oficiale ale alegerilor locale de la Turda, județul Cluj, conform situației consemnate în procesele-verbale încheiate la Circumscripția electorală nr. 5, din județul Cluj.

 

Pentru funcția de primar:

  1. Cristian Matei (PNL) – 7794 voturi
  2. Andrei Suciu (USR) – 2527 voturi
  3. Emil Moldovan (PMP) – 1387 voturi
  4. Răzvan Ciortea (PSD) – 1322 voturi
  5. Lucian Nemeș (PPU-SL) – 711 voturi
  6. Mircea Irimie (Pro România) – 657 voturi
  7. Marius Riter (Partidul Oamenilor Liberi) – 449 voturi
  8. Doru Anca (PRM) – 248 voturi
  9. Nicolae Roș jr. (independent) – 215 voturi
  10. Marius Trif (independent) – 187 voturi
  11. Dan Grigoriu (Forța Națională) – 165 voturi
  12. Neumann Florian (Alianța pentru Unitatea Românilor) – 136 voturi

 

Membrii Consiliului local Turda în legislatura 2020 – 2024

  1. Daniela Pârlea (PNL)
  2. Igor Cojocaru (PNL)
  3. Mara Sur (PNL)
  4. Adrian Sălăgean (PNL)
  5. Paul Sârbu (PNL)
  6. Ioana Orbean (PNL)
  7. Paul Năstase (PNL)
  8. Radu Sima (PNL)
  9. Anca Costea (PNL)
  10. (locul lui Cristian Matei, primul pe lista candidaților PNL, declarat primar, va fi ocupat, probabil, de Mircea Joldeș, primul pe lista supleanților PNL pentru consiliul local)
  11. Răzvan Ciortea (PSD)
  12. Bogdan Aruncutean (PSD)
  13. Monica Vancea (PSD)
  14. Adrian Nap (PMP)
  15. Kolozsi Attila (PMP)
  16. Emil Moldovan (PMP)
  17. Andrei Suciu (Alianța USR-Plus)
  18. Gabriela Blăniță (Alianța USR- Plus)
  19. Adrian Teban (Alianța USR-Plus)
  20. Csep Leyla (UDMR)
  21. Nemeș Arpad (UDMR)

 

Formațiunile politice reprezentate în Consiliul local Turda:

 

1 Partidul Național Liberal – 10 mandate de consilier

2 Partidul Social-Democrat –   3 mandate

3 Alianța USR-Plus – 3 mandate

4 Partidul Mișcarea Populară – 3 mandate

5 UDMR – 2 mandate

 

Partidul Mișcarea Populară și UDMR au obținut câte un loc prin redistribuirea voturilor.

Emil HĂLĂȘTUAN

Lasă un răspuns