Category Archives: Pamflet

Opinie: Cum a cântat Tudor Gheorghe la Turda, sau despre un articol care nu a mai avut loc

Tudor Gheorghe a cântat pe scena Teatrului ”Aureliu Manea” din Turda. Întâmplarea s-a petrecut vineri, 20 octombrie, de pe la ora 19. Privesc ceasul din colțul dreapta jos al monitorului de la calculator. Acum, când scriu, arată ora 22. Tot vineri, 20 octombrie, Anno Domini 2017 d.Ch.

De pe la această oră îmi planificasem să scriu o sumedenie de articole. Și îmi ziceam să încep cu știrea cea mai proaspătă în memorie, în agendă și în aparatul foto: spectacolul lui Tudor Gheorghe. Dar pe când să scriu, am constatat că nu se poate. Bun, dar ”norma” trebuie făcută. Ziarul nu se umple cu bune intenții.

Și atunci, contrar principiilor consolidate în 19 ani de când slujesc pe altarul informării cetățenilor, am zis că dacă nu pot scrie despre ceea ce s-a întâmplat, să scriu despre ceea ce nu s-a întâmplat. Anunțată cu surle și cu trâmbițe, ba de pe la Primărie, ba de pe la Casa de Cultură, organizatorul evenimentului, întâlnirea lui Tudor Gheorghe cu jurnaliștii din presa turdeană s-a petrecut, de adevăratelea, pe scena Teatrului Aureliu Manea din Turda. Dar acolo, o autorevendicată jurnalistă, Cristina Oprea pe numele său, care atâta este de ancorată în presa locală încât scrie la un radio, zice-se Unirea, din Viena, a pus monopol pe Tudor Gheorghe. Nimeni dintre jurnaliștii aflați pe scena Teatrului Aureliu Manea, în afara Cristinei Oprea, angajată a Casei de Cultură din Turda, nu l-a mai ajuns cu vorba pe Tudor Gheorghe. Acum, înțelegem noi că cei doi, adică ”presa locală” zisă Cristina Oprea și Tudor Gheorghe se revendică urmași ai banului Mihai și, mai de dinaintea voievodului unificator, poate și al banului Mărăcine, dar dacă întâlnirea era o șuetă între doi craioveni, nu văd rostul jurnaliștilor din presa turdeană pe post de spectatori (a se citi chibiți). Cum nu se cade să fac interviu cu întrebările altui confrate, pardon ”consoră” în cazul de față, articolul despre Tudor Gheorghe s-a cam dus pe ”apa zilei de mâine” adică pe apa sâmbetei.

Da am zis că nu-i bai. Trag cu urechea și cu ochii la spectacol, mai citez din lista melodiilor cântate de maestru, mai descriu atmosfera din sală, și o scot la capăt. Dar șefa ”monopolistei” respectiv directorul Casei de Cultură din Turda, profesoara Ana Sevan, mă încunoștințase, încă înaintea ”duetului” Oprea-Gheorghe, despre faptul că presa nu mai prea are loc la spectacol. ”Dacă vreți, mai sunt niște locuri la balcon”. Dar, de la balcon ”presa” nu prea poate să facă presă. Cu alte cuvinte ”voi, cei ce ați intrat aici, lăsați orice speranță la balcon, că oricum veți fi, luați în balon!” Așa că, nu am pupat nici balconul, da’ nici ~Piața Independenței” dacă tot veni vorba de teatru.

Așa că, stimați cititori, nu pot decât să vă informez că Tudor Gheorghe a cântat vineri, 20 octombrie, la Teatrul Aureliu Manea din Turda. Ce a cântat maestrul, câte bilete s-au cumpărat la precedentul spectacol susținut de Tudor Gheorghe la Turda, ce l-a sfătuit tatăl artistului, câți ani avea Tudor Gheorghe când a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, sau cât de normal este cântărețul, or ce diferențe există între Babadag și un pol cultural veritabil, puteți afla dacă citiți, în Radio Unirea din Viena, interviul Cristinei Oprea cu maestrul Tudor Gheorghe.

Că uite așa, în ajunul Centenarului Unirii a ajuns Viena, capitala fostului Imperiu Austro-Ungar, la gradul de suburbie a Turzii. Cumplită răzbunarea Transilvaniei, împlinită prin voința unei oltence!

Emil HĂLĂȘTUAN

P.S: Pe pagina de facebook actualitateadearies puteți viziona filmul interviului acordat de Tudor Gheorghe ”presei locale”.

Găini pe post de vacă, în curtea bugetului consolidat (pamflet)

Iată că anii nu au trecut în zadar, cu sutele. După oul lui Columb, un alt ou, de această dată contemporan cu locuitorii României, din secolul XXI, poate ajunge la celebritate, deși nici prin cap nu i-a trecut una ca asta.  Dar i-a trecut lui Varujan Vosganian, senator în Parlamentul României și membru ALDE, partid ce face parte, împreună cu PSD, din coaliția aflată la guvernare.

Odată stabilite coordonatele prin care am localizat teatrul de operațiuni, se cuvine întreprinsă o cercetare, pentru a afla ce-i cu oul lui Vosganian. Așa că, hai fuguța la prima sursă de informare, facebook-ul, să vedem ce știe ”rețeaua de imbecilizare” despre tărășenia cu oul: ”Fiecare ou mâncat de la găina din curte văduvește bugetul de cincizeci de bani” a decretat armeanul pe pagina sa de facebook. Și Varujan Vosganian și-a continuat raționamentul: ”Să presupunem că folosim, în demonstrația noastră, două găini ouătoare. Una dintre ele aparține unei ferme, cealaltă unui coteț. Oul fermierului va lua calea pieței și va fi vândut, în medie, cu 1 leu (pentru ouăle ecologice ceva mai mult, pentru celelalte ceva mai puțin). Oul gospodarului va trece direct din coteț în tigaie.
Oul vândut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit și pe dividende, impozit pe salarii și contribuții la asigurările sociale. La asta se adaugă faptul că, la rândul lor, salariile și profiturile obținute din producția fermierului, din prestațiile angrosistului și din serviciile supermarketurilor reintră în circuit și generează iarăși impozite și taxe. În schimb, oul din coteț, în drumul său spre tigaie, nu produce niciun ban”. Bravos, coane Vosganianule!

În contrapondere la raționamentul armeanului se poate face următoarea demonstrație. Se pleacă de la axioma ce zice că ”un nebun aruncă piatra în fântână și zece deștepți sar în apă, să readucă bolovanul la suprafață”. Așa și cu povestea lui Varujan Vosganian. Dacă, nu zece, ci numai vreo doi ”deștepți” sar după oul aruncat de senatorul ALDE în fântâna tuturor posibilităților, iar acești doi ”sportivi” se întâmplă să fie și miniștri, unul pe la Finanțe și altul plasat în ierarhie așa, mai aproape de ”șeful ăl mare” contribuabilul cu coteț la curte și proprietar de găini productive se poate pomeni că bate ANAF-ul la poartă, să-i numere ouăle!

Varujan a aruncat piatra, dar cum o scoatem? O soluție pentru bugetul consolidat, cam șubred după majorările operate asupra salariilor bugetare, ar putea-o reprezenta conferirea statutului de contribuabil găinilor ouătoare. Ce? Nu s-au mai văzut prin Evul Mediu, ba și mai către zilele noastre, animale judecate și condamnate pentru infracțiuni pe care bietele patrupede or zburătoare habar nu aveau că le-ar fi comis? Ba s-au văzut! Atunci, găini contribuabile de ce nu s-ar putea vedea? Cum de ce? Ca să plătească impozite și taxe la bugetul statului! Cum să plătească? ar putea întreba iarăși cârcotașii, că doar păsările acestea de ogradă nu au uzul rațiunii, deci nu sunt responsabile pentru faptele lor. Că nu degeaba se spune despre câte o reprezentantă a sexului slab că ”nu are minte nici cât o găină” expresie ce ar reprezenta superlativul lipsei de rațiune, deoarece despre pasărea pomenită se crede că nu ar avea creier deloc. Aha! Uite așa poate intra în scenă și ministrul Justiției, cu un amendament potrivit căruia se pun găinile sub tutelă. A cui tutelă? A proprietarului păsării cu pricina. Că doar se știe, din trecutul ”minerios” că ”cine gândește, plătește”. Găina nu poate gândi, pentru că ea muncește, ca să producă ouă. Proprietarul gândește, proprietarul să plătească!

Și uite așa, Varujan Vosganian se află pe calea cea bună și dacă alții se pricep să scoată bani din piatră seacă, armeanul, aflat permanent de serviciu la Parlament, se va pricepe, chiar dacă involuntar, să participe la consolidarea bugetului consolidat, prin stoarcerea, la maximum, a posibilităților oferite de axioma ”Noi muncim, nu gândim!” de aleasă amintire pentru bucureșteni, pentru intelectuali, pentru ”golani” și pentru Europa civilizată, în general.

Și, prin exercițiul aritmetico-finanțist cu oul, a mai reușit Varujan Vosganian o performanță: M-a făcut să pricep, când nu mai aveam nicio speranță în direcția aceea, înțelesul versurilor din refrenul unui cântec fredonat în draci pe la chermezele și în excursiile studențești din Epoca de Aur: Ocrotiți găina / Căci găina ne dă nouă / Lapte, brânză, unt și ouă! Rușii au o vorbă: Când balta nu are pește și racul ține loc de pește! Pesemne că și în Epoca de Aur și în mintea guvernanților de azi zicala cu peștele și cu racul se va fi tradus cam așa: Când bugetul n-are vacă și găina ține loc de vacă!

Aritmetica, după Nasra: Centenarul Unirii se sărbătorește la 99 de ani

Câteodată, pe deputatul clujean Horia Nasra ”îl mai ia aritmetica pe dinainte”. Grăbit, zor nevoie mare, să combată, cu aplomb, Horia Nasra i-a pregătit o ”pastiluță” de critică edilului-șef al Clujului, liberalul Emil Boc. Din ce i-a cășunat parlamentarului social-democrat de Cluj pe mai-marele reședinței de județ? Din aceea că ”mândria Transilvaniei” municipiul Cluj-Napoca, face rabat de la pregătirile pentru sărbătorirea centenarului Marii Uniri din 1918, ce a avut drept rezultat ”nașterea” statului național-unitar român.

Într-un comunicat remis presei marți, 3 octombrie, Horia Nasra și-a exprimat îngrijorarea cu privire la ”rabatul” făcut de Cluj-Napoca, de la pregătirile cuvenite pentru sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire, cu atât mai mult cu cât, după socoteala deputatului clujean, Clujul a intrat în criză de timp, deoarece ”în aproximativ trei luni sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire”.

Apoi, pentru a înlătura orice dubiu cu privire la utilitatea introducerii socotitoarelor cu bile în recuzita unuia (unor parlamentari), Horia Nasra a ținut să se explice: ”Marea Unire de la 1918 este cel mai important eveniment istoric al poporului român, Unirea realizându-se într-un context deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu Vechiul Regat”. Concluzia lui Nasra a venit apoi firesc, precum o lovitură de măciucă. Însă, pe bază de calcule aritmetice eronate, traiectoria ”măciucii” a ocolit capul lui Boc: ”În aproximativ trei luni sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire, CENTENARUL, iar municipiul Cluj-Napoca trebuie să fie pregătit să-l celebreze”. Numai că 2017-1918 face 99 nu 100, cum a socotit Horia Nasra.

Dar Nasra, sau persoana care îi redactează comunicatele de presă nu se află în relații bune nici cu logica și nici cu gramatica limbii române: „Chiar dacă timpul este limitat le transmit consilierilor locali și primarului Emil Boc că este necesară comunicarea publică a pregătirilor pentru Centenar și le solicit să urgenteze rezolvarea restanțelor și să agreeze un calendar al evenimentelor organizate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, corelat cu acțiuni susținute de asociații sau alte entități private.  Le cer să trateze anul 2018 cu mare responsabilitate și seriozitate, pentru că o improvizație ar ruina acest moment festiv! a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj” după cum se precizează în comunicatul ce poartă antetul Camerei Deputaților.

Cum ar putea  primarul Clujului, Emil Boc să nu agreeze ”un calendar al evenimentelor organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca” adică de instituția pe care o conduce?

Poate se va afla cum, în momentul în care ministerul Educației va decide tipărirea unor manuale precum ”Aritmetica” și ”Gramatica” ambele adaptate după Horia Nasra!

Emil HĂLĂȘTUAN

Deputatul Horia Nasra susține că formularea comunicatului este corectă. Într-o intervenție telefonică, parlamentarul clujean a explicat că, prin folosirea expresiei ”Centenarul Marii Uniri” s-a referit la întreg anul 2018. În legătură cu acest aspect semnalat în articol, Horia Nasra a precizat că tocmai de aceea s-a referit, în cuprinsul comunicatului, la toate actele premergătoare unirii Transilvaniei cu România, respectiv la ”unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu Vechiul Regat”. În ceea ce privește folosirea verbului ”a agrea” Horia Nasra a menționat că prin utilizarea acestuia în expresia ”să agreeze un calendar al evenimentelor organizate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca” a înțeles aprobarea și asumarea respectivului calendar de către toți membrii forului deliberativ clujean, indiferent de coloratura politică a acestora.

Rampele clandestine de gunoi din Turda dispar dar ”nu se predau”

Cu toate ”faptele de vitejie de pe frontul războiului cu gunoaiele” locurile unde se depozitează deșeuri menajere nelegal nu au dispărut din Turda.

Unul dintre acestea se află pe strada Augustin Bunea, aproape de colțul pe care îl face aceasta cu strada Dr. Ioan Rațiu, peste drum de imobilul unde își are sediul asociația Turda Nouă. Pe o suprafață de circa 150 – 200 de metri pătrați, în locul unei clădiri demolate, a răsărit un teren viran, acoperit acum de gunoaie. Mulțimea sacilor plini cu deșeuri menajere, indică faptul că locul a fost înzestrat cu gunoaie provenite din gospodăriile unor cetățeni cărora containerul așezat până acum câțiva ani la capătul blocului de pe Aleea Titulescu nr. 2 le-a indus un reflex condiționat. Și pentru a nu-l contraria pe Pavlov, respectivii cetățeni aruncă gunoiul în apropierea locului unde își deșertau odinioară gălețile sau sacii menajeri în care se colectează resturile casnice.

În ”ecosistemul” altfel format, mai hălăduiesc vreo zece câini vagabonzi și câțiva copii care își tratează plictiseala cu niscaiva substanțe dubioase, prizate pe nas sau injectate sub piele.

Deși rampa de gunoi ”fără permis de funcționare” ocupă un teren proprietate privată, după toate aparențele, autoritățile locale ar trebui să își îndrepte tirul și asupra acesteia. Până nu se încheie războiul declarat deșeurilor. Că, după ”semnarea păcii” nădejdea rămâne în camerele de supraveghere video montate la locul faptei. Însă cum acelea se instalează numai în locurile debarasate de gunoaie, dacă video nu-i, nici amendă nu-i. Și gunoiul câștigă.

Până atunci, vecinii rampei de pe strada Augustin Bunea au de făcut față asaltului mirosurilor, dacă nu plăcute, măcar interesante, emanate de materialele supuse unor transformări fizico-chimice, sub acțiunea luminii, a frigului și a căldurii. Mostra de Românie, cu o suprafață de, cel mult 200 de metri pătrați, de pe strada Augustin Bunea, din Turda, dacă nu frumoasă, măcar fascinantă, se poate admira dintr-un fotoliu lepădat  de proprietarul mobilei într-o margine a terenului viran ce deapănă, pentru trecătorii mai puțin grăbiți amintiri despre viitorul societății consumeriste.

Emil HĂLĂȘTUAN

Turda: Atenție, cad tavane

Răspunsul îl dă tavanul aflat în pericol de surpare. Joi, 2 martie, în jurul orei 15, o bucată de tencuială, de circa 1 kilogram, s-a desprins din bolta de deasupra intrării unei clădiri ssituate în Piața Republicii, nr. 15, din centrul Turzii și a căzut pe treptele pe care se urcă, de la parter, la etajul clădirii. Bucata de tencuială desprinsă din tavan a aterizat cu puțin timp înainte să ajungă acolo o femeie care ieșise de la cabinetul medical de familie situat la etaj.

Din starea tavanului rezultă că bucăți de tencuială s-au mai desprins de acolo și altă dată. Acestea fiind

Un tavan ”ciupit de vărsat”

Un tavan ”ciupit de vărsat”

datele problemei, se cere să se calculeze probabilitatea de întâlnire a următoarei bucăți de tavan ce se va surpa, cu capul vreunei persoane care va avea ghinionul să treacă pe acolo tocmai în momentul fatidic. Indicație ajutătoare: În acea aripă a clădirii situate în Piața Republicii nr. 15, aflată în proprietate publică, intră cel puțin 100 de persoane, săptămânal, numai la medicul de familie. Pe lângă aceștia, la etajul imobilului se mai află sediile Fundației Speranța Diabeticilor, și acela un loc destul de vizitat, precum și cele ale organizațiilor PRM și PNȚCD Turda, unde de asemenea au loc audiențe, ședințe sau diverse alte întâlniri.

Bucata de tencuială a ajuns la trepte înaintea femeii care cobora scara.

Bucata de tencuială a ajuns la trepte înaintea femeii care cobora scara.

Deoarece clădirea face parte din proprietatea publică a Turzii, s-ar cuveni ca autoritățile în drept să ofere unele informații despre starea imobilelor pe care le administrează. Nu ar fi lipsit de interes să se știe dacă s-a făcut vreodată o evaluare a riscului de prăbușire a vreunei clădiri, de surpare a tavanelor sau a unor pereți interiori. De asemenea, cetățenii ar trebui să știe dacă există grafice cu lucrări precum reparații curente sau capitale la clădirile din fondul locativ public, executate, bunăoară, în ultimul deceniu.

Nu de alta, dar plătitorii de taxe și de impozite au dreptul să știe când și unde   riscă să le cadă tavanul în cap. Joi, 2 martie, o femeie a avut noroc. Dar cine poate paria că o bucată de tencuială ce va cădea de la o înălțime de vreo patru metri nu se va întâlni cu vreun ghinionist ca tocmai atunci va trece pragul ”clădirii cu surprize?”

 

Emil HĂLĂȘTUAN