Monthly Archives: septembrie 2018

Viișoara – 700 de ani de la prima atestare documentară

Vreme de două zile, în 8 și 9 septembrie, localitatea  Viișoara a sărbătorit împlinirea a șapte secole de la prima atestare  documentară a localității.

Startul evenimentului dedicat sărbătoririi a șapte veacuri de existență a localității s-a dat sâmbătă, 8 septembrie, la ora10, la Căminul Cultural din Viișoara, unde  a avut loc un simpozion dedicat aniversării a 700 de ani de la prima atestare documentară a localității și a unui secol de existență a statului național român, al cărui certificat de naștere s-a parafat la 1 Decembrie 1918, prin unirea Transilvaniei cu România, act decis de Marea Adunare Națională a românilor ardeleni, întruniți în acest scop la Alba Iulia

Duminică, 9 septembrie, manifestările dedicate sărbătoririi a șapte secole de la prima atestare documentară a Viișoarei au continuat cu o slujbă religioasă, urmată de o slujbă de pomenire a eroilor satului. Manifestările au continuat cu o paradă a portului popular, ce a precedat spectacolul folcloric ce a început la ora 16. Sărbătoarea Viișoarei s-a încheiat cu un foc de artificii.

E.H

Viișoara, două zile fără apă

Compania de Apă Arieș va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Viișoara, timp de două zile, în 13 și 14 septembrie. Furnizarea apei se întrerupe la Viișoara pentru efectuarea lucrărilor de spălare și dezinfecție a bazinului de apă potabilă de la Viișoara, cu o capacitate de 200 de metri cub, se precizează într-un comunicat al Companiei de Apă Arieș. Operatorul de apă și canalizare din microregiunea Turda – Câmpia Turzii recomandă abonaților săi din satul Viișoara să își afcă rezerve de apă din timp. ”Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate și vă mulțumim pentru înțelegere” a transmis CAA în încheierea comunicatului prin care se anunță întreruperea furnizării apei potabile la Viișoara, în zilele de 13 și 14 septembrie 2018.

Asociația Turda liberală: Diplomația românească după primul război mondial

Desfășurată sub semnul Centenarului, conferința organizată în sala de ședință a primăriei, joi, 27 septembrie, cu începere de la ora 18, de Asociația Turda Liberală, s-a constituit într-o retrospectivă a activității diplomației românești după primul război mondial.

Povestiri de pe front: Grănicerii români, încercuiți la Urca

de Emil HĂLĂȘTUAN

În luna septembrie s-au împlinit 74 de ani de la luptele desfășurate la Turda și în împrejurimile orașului, în timpul celui de-al doilea război mondial. În septembrie 1944 armata română lupta pentru eliberarea Transilvaniei, teritoriu ocupat de trupele maghiare și germane.

În 3 septembrie 1944 Regimentul 7 Grăniceri se aflau la Sărmaș (azi în județul Mureș). Un detașament alcătuit din militarii Companiei 2 Pază și din cei ai Batalionului de Instrucție, subunități ce făceau parte din Regimentul 7 Grăniceri, aveau misiunea de a interzice pătrunderea trupelor inamice pe direcția Budești – Luduș.

Batalionul 3 Artilerie Antiaeriană ”Potaissa” – o jumătate de secol de la înființare

Tunarii din Garnizoana Turda s-au aflat în sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Vineri, 28 septembrie, la Primăria din Turda și în Piața Tricolorului, din centrul orașului, s-au desfășurat ceremoniile prilejuite de sărbătorirea împlinirii a 50 de ani de la înființarea Batalionului 3 Artilerie Antiaeriană ”Potaissa”.