Daily Archives: 06/03/2018

Un actor aleargă pentru doamne

Actorul Vali V. Popescu, de la Teatrul Aureliu Manea din Turda, va omagia femeia printr-o cursă de alegare de la Cluj-Napoca la Turda. Startul cursei solitare se va da joi, 8 martie, la ora 8, din fața Teatrului Național din Cluj-Napoca. Vali V. Popescu, care a parcurs o distanță de circa 30 de kilometri, cât măsoară drumul dintre Cluj-Napoca și Turda doar cu pas obișnuit, când a urcat, pe jos, de la Bâlea Lac la Vârful Moldoveanu, speră că va ajunge la Teatrul Aureliu Manea din Turda, punctul terminus al cursei, în jurul orei 11, după circa 3-3,5 ore de alergare.

Un prieten al său, Claudiu, îl va însoți pe Vali V. Popescu, pe bicicletă, pentru a-l asista și a-i oferi ajutor,

Actorul Vali V. Popescu, pe scena Teatrului Aureliu Manea, din Turda

dacă situația o va cere. Acesta va furniza alergătorului trusa medicală, în caz de nevoie, apă, batoane energizante și îl va încuraja pe tot parcursul traseului dintre Cluj-Napoca și Turda, a declarat Vali V. Popescu, citat într-un comunicat al Teatrului Aureliu Manea. Acesta a ales acest mod de a oferi un omagiu sexului frumos, deoarece din când în când, dorește să surprindă femeia cu un gest aparte, prin care să-i arate cât de mult înseamnă pentru el.

O parte dintre colegii săi de scenă îl vor întâmpina la intrarea în Turda și vor alerga alături de Vali V. Popescu, până la sosirea în fața Teatrului Aureliu Manea, sau cât îi vor ține puterile, se mai precizează în comunicat.

Emil HĂLĂȘTUAN