Daily Archives: 09/02/2018

Semifinala Eurovision de la Turda: Invitați-surpriză și măsuri de securitate deosebite

Ocna de la Turda nu va avea de suferit de pe urma organizării uneia din semifinalele concursului Eurovision România, ce se va desfășura duminică, 11 februarie, cu începere de la ora 21. Cu prilejul conferinței de presă premergătoare evenimentului, desfășurată vineri, 9 februarie, de la ora 13, la Sala Mare a Primăriei din Turda, directorul general interimar al Televiziunii Române, Doina Gradea, a declarat că organizarea evenimentului în salină nu va afecta în niciun fel locul cu pricina. ”Nu vom deteriora nici măcar un centimetru pătrat din salină” a dat asigurări Doina Gradea.