Daily Archives: 07/12/2017

La Galeria Turzii: Profesorii de educație plastică se declară ”ProArt”

Ultima expoziție realizată anul acesta la Galeria municipală de Artă din Turda, de filiala locală a Uniunii Artiștilor Plastici din România și-a deschis porțile joi, 7 decembrie, la ora 17. Intitulată ProArt, expoziția reunește picturi, dar și sculpturi, din creația unor profesori de ducație plastică din cinci județe: Satu Mare, Mureș, Bihor, Sălaj și Cluj. Așadar, pe simezele Galeriei municipale de Artă a Turzii expun Zsolt Agoston și Daniel Romeo Todea (Mureș), Victor Apostu, Borbely Cezarina, Farkas Melinda, Felicia Ilie, Sanda Manciac, Cristina Marian, Corina Rus și Gavril Zmicală (Cluj), Elena Câmpian (Bihor), Igli Brigitta (Satu Mare), respectiv Adela Elena Daroczi (Sălaj). Aceștia participă la expoziția ProArt, în calitate de invitați ai membrilor UAP, din filiala Turda, dintre care Alexandru Picovici, Mariana Codorean-Picovici, Alin Bâlcu, Gheorghe Roșa, Lucian Țânțariu, Stanca Țop și Adrian Țop participă, de asemenea, cu lucrări, la ultima expoziție realizată anul acesta la Galeria municipală de Artă.

Potrivit unei hotărâri adoptate de Consiliului local Turda la ședința ordinară din luna noiembrie, din 2018 Galeria municipală de Artă se va afla în administrarea Casei de Cultură. Astfel, perioada de peste zece ani de când galeria a fost încredințată administrării, întâi de Asociația Atelier 7+, apoi, în tandem, de filiala locală a UAP și de Societatea Culturală Filarmonia, se va încheia la sfârșitul anului 2017, odată cu expoziția ProArt. Președintele filialei UAP Turda, profesorul Alexandru Picovici, care a spus că acestă expoziție reprezintă ”un dar al nostru, de Moș Nicolae, pentru toți turdenii” a mai precizat că următoarea expoziție a artiștilor plastici din ”parohia” sa va avea loc la Alba Iulia, în primele zile ale anului 2018. ”Un an, doi, vom ieși cu lucrările noastre peste granița Turzii. Vom strânge relațiile de colaborare cu celelalte filiale ale UAP din țară” a punctat Picovici faptul că participarea membrilor UAP Turda la expoziția de la Alba Iulia înseamnă mai puțin un eveniment ocazional și mai mult o altă poziționare față de modul de promovare și de susținere a actului creator, pe plan local.

Profesoara Cristina Oprea, reprezentanta Casei de Cultură, la rândul său artist plastic și doctor în istoria artei, a transmis mesajul adresat expozanților de către primarul Turzii, Cristian Matei, care s-a scuzat pentru că nu a putut onora invitația organizatorilor, de a participa la vernisarea expoziției Pro Art. Cristian Matei a trasmis, în mesajul său faptul că îl bucură organizarea expoziției găzduită de Galeria municipală de Artă și că profită de acest prilej pentru a-i felicita pe expozanți, cărora primarul Turzii le-a urat succes și pe mai departe. ”Sărbători fericite și un An nou prosper” le-a urat Cristian Matei artiștilor plastici participanți la ultima expoziție organizată de filiala locală a UAP, în 2017 la Galeria municipală de Artă din Turda.

Invitat la vernisarea expoziției, profesorul Beniamin Chira, inspector de arte la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, a amintit expozanților că un alt prilej în care pot schimba idei și împărtăși experiențe, îl reprezintă întâlnirile lunare a le profesorilor de arte vizuale, din județul Cluj, a căror tradiție s-a reînnodat de curând. ”Printr-o bună colaborare între noi, putem realiza progresul” aprecia Beniamin Chira.

Emil HĂLĂȘTUAN

Mihai Viteazu: Reducerea impozitului pe venit provoacă ”hemoragia” bugetului

Hotărârea coaliției guvernamentale PSD-ALDE de a reduce impozitul pe venit, de la 16 la 10 procente, va provoca hemoragii bugetelor locale în 2018. Primarul comunei clujene Mihai Viteazu, Zeng Ioan, a precizat, cu prilejul ședinței ordinare a Consiliului comunal, de la sfârșitul lunii noiembrie, că diminuarea impoziului pe venit va influența negativ bugetul local din anul viitor. ”Dacă nu se revine asupra deciziei, vom pierde circa 10 miliarde de lei vechi, adică un milion de RON” a apreciat Zeng. Veniturile progozate pentru bugetul local din 2017 al comunei Mihai Viteazu s-au cifrat la peste 21,5 milioane de lei.

Cu prilejul ultimei rectificări bugetare, aprobată de Consiliul local din Mihai Viteazu la ședința ordinară din luna noiembrie, suma de 294 de mii de lei, din cotele defalcate aferente impozitului pe venit, a primit ”pașaport” pentru intrarea în vistieria locală. Cu același prilej, veniturile bugetului local au crescut și datorită sumelor defalcate din TVA, din care comunei Mihai Viteazu i s-au alocat 134 de mii de lei.

Dacă sumele defalcate din TVA, repartizate comunei Mihai Viteazu în luna noiembrie, au destinație precisă și s-au întrebuințat pentru plata salariilor, sporurilor, indemnizațiilor și contribuțiilor personalului care lucrează în școlile și grădinițele comunei Mihai Viteazu, sume din cota impozitului pe venit s-au alocat pentru lucrări de investiții edilitare, precum extinderea rețelei de canalizare menajeră și pentru stația de pompare a apei (strada Delniței), ambele obiective în localitatea Mihai Viteazu.

E.H

Pe drumul de la Viișoara la Urca mașinile au de ales: Fie învață ”dansul gropilor” fie ajung la fier vechi

Valul de lucrări de modernizare, reabilitare și întreținere a drumurilor județene, anunțat cu mare tam-tam de Consiliul Județean Cluj, încă de la începutul acestui an, nu a ajuns și la tronsonul din DJ 150 ce face legătura între Viișoara și podul de la intrarea în drumul comunal ce duce spre Urca, celălalt sat al comunei din apropierea Câmpiei Turzii.

Pe la sfârșitul lunii octombrie, un șofer a dat cu roata mașinii într-una din gropile de pe drum. A ieșit de acolo cu puntea din față a autoturismului îndoită și, la cât costa reparația, omul a ales să-și abandoneze mașina la fier vechi.

Încă din luna decembrie a anului 2016, Consiliul Județean Cluj anunța deblocarea a patru contracte ”subsecvente acordului-cadru încheiat cu asocierea formată din SC Kiat Group Construct SRL, SC Tehnic Asist SRL şi SC Damar SRL, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a

patru sectoare de drumuri județene, de importanță deosebită pentru județul Cluj” se preciza într-un comunicat al forului deliberativ județean, din 15 decembrie 2016. Printre cele patru tronsoane ”de importanță deosebită” se afla și DJ 150 Câmpia-Turzii -Viișoara – Ceanu Mare -Frata – Mociu.

Dar, pesemne gradul ”importanței deosebite” a acestui drum, ce trece printr-o comună (Viișoara) al cărui primar social-democrat face parte din ”tabăra politică dușmană” președintelui Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, s-a dovedit mai scăzut decât al celorlalte trei drumuri. Aceasta ar putea fi o posibilă explicație a faptului că din toate lucrările de modernizare și de reabilitare promise, DJ 150 s-a ales cu niscaiva lucrări de întreținere, executate în luna noiembrie pe tronsonul Frata-Mociu. ”Din cază că banii alocați acestor lucrări s-au terminat, nu s-a ajuns pe sectorul de drum Câmpia Turzii – Viișoara” a precizat Cristian Bara, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Cluj, detașat pe lângă Direcția județeană de Drumuri și Poduri. În comunicatul publicat cu aproape un an în urmă, se preciza că ”finanțarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare şi reabilitare pe cele patru sectoare de drumuri judeţene (n.r: printre care și DJ Câmpia Turzii – Viișoara-Frata-Mociu) este realizată prin intermediul creditului în valoare de 225 de milioane de lei, contractat de Consiliul Județean Cluj în cursul lunii decembrie 2016”. Oare câți bani din creditul contractat s-au cheltuit pentru lucrările de modernizare și reabilitare a celor patru drumuri, de suma nu a mai ajuns și pentru drumul de la Viișoara la Urca?

Deși gropile din tronsonul de drum Viișoara – podul de la intrarea pe drumul comunal spre Urca, nu se pot umple cu promisiuni, Cristian Bara dă asigurări că anul viitor, de îndată ce condițiile meteo vor permite, se va moderniza și drumul de la Câmpia Turzii la Viișoara și mai departe,spre Frata. ”Se vor executa lucrări de refacere a fundației drumului și se vor așterne două straturi de asfalt. De asemenea, se vor reface acostamentele, marcajele și semnalizările rutiere ale drumului” a  adăugat Cristian Bara.

Așadar, până în primăvara viitoare, șoferilor care au drum prin Viișoara, către Urca, încolo, li s-ar potrivi mai bine urarea ”Gropi ușoare!” decât ”Drum bun!”

 

Emil HĂLĂȘTUAN