Daily Archives: 06/09/2017

Expoziție de pictură și grafică: Cristina Oprea – Trăiri și sentimente metamorfozate

Odată cu debutul primei ediții a Festivalului internațional de teatru de la Turda, vineri, 8 septembrie, de la ora 18.30, va avea loc vernisarea unei expoziții de pictură și grafică ce reunește lucrări din creația Cristinei Oprea. Expoziția va fi găzduită la teatrul Aureliu Manea.

Referent la Casa de Cultură din Turda, profesor dr. în istoria artelor plastice Cristina Oprea , născută în 10 septembrie 1970, la Craiova, a participat la 83 de expoziţii de grup – saloane şi bienale de artă în galerii de artă  şi muzee – organizate la Craiova, Bucureşti, Bacău, Râmnicu-Vâlcea, Suceava, Arad, Reşiţa, Constanţa, Sibiu, Ploieşti, Bârlad, Baia-Mare, Cluj-Napoca, Piatra-Neamţ, Tulcea, Aiud, Târgu-Jiu, Cavnic, Turda și la Sinaia.

De asemenea, Cristina Oprea, absolventă, în anul 1996, a Institutului de Arte Plastice ”Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, a participat, cu lucrări, la 71 de expoziţii internaţionale,  în Canada (Toronto), Olanda (Maastricht, Chaam, Demman Island), Franţa (Angers, Taverny, Port-du- Bouc, Le Loroux- Bottereau, Beziers, Mauleon, Chamonix, Bourbonne les Bains, Lewarde, Gradignan, Joigny), Italia (Gradara, Cosenza, Castel San Petro Terme, Milano, Brescia, Cremona, Bodio Lomnago), Brazilia (Vitoria), Serbia (Gornji Milanovac, Belgrad), Bosnia şi Herţegovina (Sarajevo), Spania (Barcelona, Cadaques), R.P. Moldova (Chişinău), Polonia (Ostrow Wielkopolski, Raciborz), Bulgaria (Sofia, Russe), Grecia (Tesalonic), Portugalia (Alcochete), Germania (Hamburg, Syke, Weinstadt), Slovenia (Lublijana), Turcia, Austria (Maria Enzersdorf) și S.U.A. (California, Priceton, Virginia, Manchester).

Până la expoziția Trăiri și sentimente metamorfozate a cărei vernisare va avea loc vineri, 8 septembrie, de la ora 18.30, la teatrul Aureliu Manea, din Turda, prof. dr. Cristina Oprea a mai avut 60 de expoziții personale de artă plastică, găzduite de galerii și muzee de artă din Cluj-Napoca, Bucureşti, Craiova, Râmnicu – Vâlcea, Drobeta Turnu-Severin, Sibiu, Slatina, Câmpulung Muscel, Târgu-Jiu, Braşov, Alba-Iulia, Turda, Câmpia Turzii, respectiv la Wiener-Neustadt şi Lichtenwort, în Austria.

Pasionată și de literatură, Cristina Oprea a publicat trei volume de poezii, respectiv Labirintul albastru– Editura AIUS, Craiova 2006, Trăiri stilizate- Editura AIUS, Craiova, 2015 și Mărturisiri de suflet-Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016. De asemenea, Cristina Oprea a scris șapte cărți cu literatură pentru copii. Printre acestea se numără Poveşti pentru vacanţa de Crăciun și Mariela, cărţi de autor, publicate la editura CAIUS din Craiova, ilustrate cu desene din creația Cristinei Oprea. Aceasta a mai publicat lucrări de grafică, în mai multe reviste din țară.

Cristina Oprea se numără, de asemenea, printre membrii Cercului Cultural Româno-Austriac Unirea, din Wiener Neustadt, Austria și cei ai Cenaclului de Arte Plastice ,,I.D.Negulici” din Câmpulung Muscel.

Emil HĂLĂȘTUAN

Rezultatele sesiunii speciale a bacalaureatului: Turda, procent de promovabilitate sub media pe țară

Absolvenți ai celor opt licee din Turda și din Câmpia Turzii, acre au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă, au realizat un procent de promovabilitate de 24,52 la sută, mai mic cu aproape 3 la sută decât procentul înregistrat la nivel național, de 28,3 la sută, după rezolvarea contestațiilor. Candidații care au absolvit liceul la Turda au realizat un procent de promovabilitate de 25,51 la sută (25 de candidați declarați reușiți, din 98 înscriși pentru susținerea examenului la centrul de la Colegiul Tehnic Turda), iar dintre cei 61 de candidați din Câmpia Turzii, absolvenți ai Liceului Teoretic Pavel Dan sau ai Colegiului Tehnic Victor Ungurean, care au susținut probele bacalaureatului la centrul de examinare din Turda, au promovat 14, ceea ce însenă o artă a promovabilității de 22,95 de procnte.

La cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an, desfășurată la sfârșitul lunii august, doar 39 dintre cei 159 de absolvenți de liceu înscriși pentru susținerea probelor examenului de maturitate la centrul de la Colegiul Tehnic din Turda și-au luat bac-ul. După rezolvarea contestațiilor, cinci dintre absolvenții de liceu care au susținut examenul de bacalaureat la Colegiul Tehnic au fost declarați reușiți, după ce, inițial, căzuseră bac-ul. În total, au depus contestații 17 dintre cei 114 absolvenți de liceu care au susținut probele examenului de bacalaureat în sesiunea de toamnă, la Colegiul Tehnic din Turda. Cele mai multe contestații au reclamat acordarea unor note mai mici decât cele meritate la examenul de biologie vegetală și animală (6 contestații) și matematică –filiera tehnologică (5 contestații). Ceel mai puține contestații, câte una, s-au consemnat la notarea lucrărilor de la examenele de chimie anorganică tehnologică, nivel I/II și la cel de chimie anorganică teoretică. Câte două contestații s-au depus pentru notele obținute de către candidații nemulțumiți de punctajul primit din partea examinatorilor la limba română (uman) și la istorie.

 

Date sintetice:

Centru de examen: Colegiul Tehnic Turda

Total absolvenți de liceu înscriși: 159

Reușiți: 39

Respinși: 75

Neprezentare: 45

Promovabilitate pe centru: 24,52 la sută

Liceul Teoretic Liviu Rebreanu Turda– 45,45 la sută (5 reușiți, 4 respinși, 2 neprezentați); Liceul Teoretic Pavel Dan Câmpia Turzii – 33,33 la sută (4-7-1); Colegiul Național Mihai Viteazul Turda – 33,33 la sută (1-2-0); Colegiul Emil Negruțiu Turda – 29,16 la sută (7-10-7); Colegiul Tehnic Turda – 22,22 la sută (10-21-14); Colegiul Tehnic Victor Ungurean Câmpia Turzii – 20,40 la sută (10-20-19); Colegiul Tehnic Dr. Ioan Rațiu Turda – 14,28 la sută (2-10-2); și Liceul Teoretic Josika Miklos Turda – 0 la sută (0-1-0).

Cea mai mare medie: 7,75, obținută de un absolvent de la Colegiul Emil Negruțiu. Cea mai mică medie cu care s-a promovat bacalaureatul: 6,01, de asemenea obținută de un absolvent al Colegiului Emil Negruțiu din Turda.    

Rezultatele finale înregistrate la nivel național în sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, indică o rată de promovare de 28,3 la sută, cu 2,3 procente mai mare faţă de cea dinainte de soluţionarea contestaţiilor, a anunţat, miercuri, 6 septembrie, Ministerul Educaţiei.

Conform sursei citate, au promovat examenul de bacalaureat, în sesiunea august-septembrie, 8.463 de candidaţi, cu 705 mai mulţi faţă de prima afişare a rezultatelor (7.758).

În funcţie de anul şcolar în care au finalizat studiile liceale, 5.920 de candidaţi promovaţi (în creştere de la 5.463) provin din promoţia 2016-2017, cu o rată de reușită de 30,8 la sută, din totalul celor prezenţi, iar 2.543 de candidaţi promovaţi (în creştere de la 2.295), cu o rată de reușită de 23,9 la sută, provin din promoţiile anterioare.

”La sesiunea de toamnă 2017 a examenului de bacalaureat au fost eliminaţi, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, 110 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10″ se mai precizează în comunicatul de presă transmis de către Ministerul Educaţiei.

Emil HĂLĂȘTUAN

Serbările naționale de la Țebea – 145 de ani de la moartea lui Avram Iancu

În cadrul serbărilor naționale de la Țebea, ce vor avea loc duminică, 10 septembrie, se va comemora împlinirea a 145 de ani de la moartea patriotului ardelean Avram Iancu.

Evenimentul, organizat de Prefectura, Consiliul Judeţean și Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, împreună cu Primăria comunei Baia de Criş, va debuta la ora 10.30, la Complexul Istoric din localitatea Țebea, cu slujba religioasă și evocarea personalității lui Avram Iancu, manifestări urmate de
ceremonia depunerii de coroane la monumentul ridicat pentru cinstirea memoriei Crăișorului Munților, respectiv defilarea gărzii de onoare.

În cadrul spectacolului folcloric ce va începe la ora 14.30, vor evolua Nicolae și Tudor Furdui Iancu, acompaniați de grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia. În continuare, pe scena de la Țebea vor urca soliștii de muzică populară Sava Negrean Brudașcu, Veta Biriș, Ionuț Fulea, Mariana Anghel, Ciprian Roman, Nicolae Voiculeț, Ovidiu Olari, Ioana Ardelean, Ovidiu Homorodean,
Elena Evsei și Cristian Fodor. La spectacol, organizat de realizatoarea tv Elise Stan, va participa și Ansamblul folcloric profesionist „Drăgan Muntean” al Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara. Posturile TVR 1, TVR Internațional și TVR Moldova vor transimte în direct spectacolul de la Țebea, cu începere de la ora 14.30.

În preambulul sărbătorii naționale de la Țebea va avea loc cea de-a șaptea ediție a marșului comemorativ, inițiat de către Laurian Stănchescu, poet din Târgu-Jiu, care, cu începere din 2010, a parcurs anual, în preajma comemorării lui Avram Iancu, distanța de 100 de kilometri ce desparte Vidra de Sus, locul unde s-a născut Crăișorul Munților, de Țebea, locul unde a fost înmormântat.

Laurian Stănchescu, citat de Ziarul hunedoreanului, susține că în acest an, va mărșălui pentru ultima dată de la Vidra de Sus la Țebea: „Eu consider, în virtutea luptei, a efortului şi sacrificiului făcut de acest mare erou naţional, că el este, în continuare, umilit. Este, pur şi simplu, pus la marginea istoriei şi nu i se acordă atenţia pe care a avut-o el vis-a-vis de istoria României. Mă despart cu tristeţe, dar este strigător la cer că nu s-a găsit, până acum, în toţi aceşti ani, nici măcar un parlamentar, un oficial român, să mi se alăture în acest drum dedicat Crăişorului. Eu, în continuare, mă voi ocupa de celebrarea memoriei lui Avram Iancu, chiar dacă sunt dezamăgit, dezolat, pentru că observ tendinţa politicii româneşti” a declarat Laurian Stănchescu.

Avram Iancu (1824-1872) este unul dintre marii eroi ai românilor în timpul mişcărilor revoluţionare desfășurate în Transilvania, pe parcursul anilor 1848-1849.

 

Emil HĂLĂȘTUAN

 

Teatrul iese în stradă la festival

Programul festivalului internațional de teatru include, în premieră, la Turda,  spectacole de stradă. Piesele se vor juca în locații neconvenționale, iar ineditul spectacolelor va consta în obținerea de efecte scenice prin folosirea unor mașinării speciale și organizarea de flash-mob-uri.

În deschiderea festivalului, vineri, 8 septembrie, de la ora 20.30, în zona pietonală din centrul Turzii, va concerta Fanfara Transilvania ”cea mai bună trupă de orchestră din Ardeal, care interpretează atât muzică tradițională românescă cât și muzică țigănească.   Între cei zece muzicieni care fac parte din Fanfara Transilvania se regăsesc frați și veri, care își transmit pasiunea pentru tradiție și valorile comunității din tată în fiu, păstrând astfel un bogat patrimoniu muzical” se menționează într-un comunicat al Teatrului Aureliu Manea, organizator al festivalului.

Spectacolele stradale din cadrul Festivalului internațional de teatru de la Turda (8 – 17 septembrie) continuă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20.30, când pe scena amplasată în zona pietonală din centrul Turzii se va juca piesa ”Leonce și Lena” povestea prințului și a prințesei cu aceleași nume, scrisă de Georg Büchner. ”Prinţul Leonce, din Regatul Popo şi prinţesa Lena, din Regatul Pipi, eroi ai unei căsătorii aranjate, decid, în mod independent unul de celălalt, să boicoteze nunta planificată fără voia lor. Totuşi, nu reuşesc să fugă unul de celălalt, pentru că se întâlnesc întâmplător și, fără a se recunoaște, se îndrăgostesc. Leonce și Lena decid să le joace o farsă părinţilor şi se întorc în Regatul Popo pentru a se căsători. Costumaţi în ei înşişi, realizează că, de fapt, soarta le-a luat-o înainte şi că au îndeplinit chiar dorinţa părinţilor lor” se relatează subiectul presei, pe scurt, în sursa citată.

Trupa teatrului italian Teatro dei Venti propune spectatorilor turdeni spectacolul cu piesa ”Pentesilea” ce se va juca de două ori în centrul Turzii, marți, 12 septembrie, de la ora 17 și se va relua o zi mai târziu, miercuri, 13 septembrie, de la ora 18, în același loc.

“Radu Nechifor and friends” va oferi melomanilor un show inedit, un concert de nai, ce se va desfășura joi, 14 septembrie, de la ora 20.30, în Parcul central al Turzii, de pe strada Războieni.

 

Emil HĂLĂȘTUAN